USM a lansat „Lecturi universitare” – o serie de conferințe științifice la care au participat mai multe personalități notorii

usm
Foto:Universitatea de Stat din Moldova

Luni, 31 mai, Universitatea de Stat din Moldova a lansat o serie de Conferințe Universitare cu participarea personalităților notorii ale comunității academice. Lecția publică este prilejuită de conlucrarea, în cadrul unui proiect de cercetare științifică, a patru savanți consacrați: Academician Gheorghe Duca (Republica Moldova), membru corespondent, Sergey Abramov (Rusia), membru corespondent Radu-Emil Prekup, Universitatea Politehnică din Timișoara (România). Prelegerea a fost prezentată de prof. univ. Serghei Abramov, membru corespondent al Academiei de Științe din Rusia, director al Institutului Sisteme de programare „I. K. Ailamazyan”.

La lansarea evenimentului a participat Rectorul USM, domnul Igor Șarov, care a salutat prezența celor peste 80 de participanți și a menționat că lansarea seriei de Lecturi Universitare, în anul jubiliar a Universității de Stat din Moldova, este un semn de profesionalism și un nivel științific înalt, care este apreciat în Republica Moldova și la nivel internațional.

În debutul seriei de conferințe a fost ținută prelegerea publică online: „Modelul oportunităților pierdute – o nouă abordare a monitorizării, analizei și prognozării statisticilor guvernamentale privind epidemia de coronavirus”, organizată cu suportul Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a USM și la inițiativa domnului academician Gheorghe Duca, doctor habilitat, profesor universitar, Șef Centru Chimie Fizică și Anorganică a Institutului de Chimie, Președintele Asociației Chimiștilor din Moldova. Inițiatorul acestei prelegeri și unul dintre coautorii prezentării, academicianul Gheorghe Duca a relatat despre importanța și actualitatea temei propuse și a prezentat echipa internațională de savanți care a activat pentru obținerea rezultatelor prezentate.

În cadrul prelegerii, autorii au relatat despre întrebările, precum și posibilele răspunsuri, puse în fața omenirii de către epidemia de coronavirus: „Ce ne așteaptă în viitorul apropiat? În ce fază a epidemiei suntem? Când se va termina totul?” Lecția a ținut în vizor metodele și rezultatele aplicării acestora la analiza, precum și prognozarea evoluției situației pentru Rusia, România și Moldova, diferite ca suprafață, economie și populație. Autorii lucrării au prezentat experiențe și instrumente în domeniul procesării seriilor temporale, date senzoriale (Sergey Abramov, Radu Prekup), practici și metode de analiză și modelare a diferitelor procese, inclusiv, procese de autoaccelerare într-un domeniu cu resurse limitate” (Sergey Travin, Gheorghe Duca).

Conferința Universitară a constituit un bun început pentru promovarea culturii științifice a Universității de Stat din Moldova și va fi continuată de alte prelegeri, ținute de savanții naționali și echipe de cercetare internațională.

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente