Sustenabilitate, minimalism și slow fashion. Cunoaște brandul autohton Pino și jucăriile ECO pe care le produce cu ajutorul dibăciei lemnarilor locali

FotoJet

Brandul autohton Pino a fost creat cu scopul de a aduce picilor jucării ecologice, durabile și deosebite, care totodată ar putea să le dezvolte creativitatea. Conducându-se după conceptul de sustenabilitate și minimalism, Irina Agafita, tânăra care a făcut posibilă apariția, dezvoltarea și promovarea brandului, ne-a povestit mai multe despre proveniența acestuia și despre ideile după care se conduce.

Ideea jucăriilor ECO s-a născut în familia de lemnari Alexeev încă cu nouă ani în urmă, atunci când în cadrul acesteia au apărut copiii. Astfel, Dumitru Alexeev, cel mai vârstnic dintre lemnarii familiei, bunicul copiilor, a decis să confecționeze ceva deosebit pentru nepoții săi. Cu ajutorul fiului Maxim și a soției acestuia Elena, aspirația dată a fost materializată.

Fiind inspirați de rezultat, membrii familiei s-au gândit că aceste jucării ar putea fi la fel de iubite și apreciate și de către alți copii. Astfel, atunci când afacerea încă nu își avea formată identitatea cu numele Pino, jucăriile din lemn și-au cunoscut publicul fiind comercializate în stradă, așa cum se întâmplă în cazul multor articole handmade.

Lucrurile au căpătat o întorsătură decisivă în momentul în care au cunoscut-o pe Irina Agafita, tânăra care se ocupa de organizarea evenimentelor de promovare a artiștilor și meșteșugarilor locali.

„Eu ocheam peste tot meșterii care îmi plăceau. I-am văzut în stradă, le-am luat contactele și i-am invitat să participe în cadrul evenimentului «Mai dulce». Oamenii au fost interesați de aceste jucării și s-au făcut vânzări foarte bune și de atunci practic a început povestea lor de succes”, relatează Irina.

După acel târg, tânăra și familia Alexeev au legat o prietenie menținând comunicarea și colaborând. Astfel, jucăriile din lemn au reușit să călătorească fiind expuse și comercializate prin țări precum Germania, Turcia și România și, desigur, practic la toate evenimentele tematice din Moldova.

Din moment ce a devenit mamă, Irina spune că a apelat la vechii prieteni pentru a confecționa jucării personalizate pentru copilul său, venind cu noi idei, diferite de cele clasice create de către ei, astfel lărgind varietatea de modele disponibile.

Odată cu începutul pandemiei, similar multor altor domenii de activitate, afacerea jucăriilor din lemn a fost și ea afectată ducând lipsă de vânzări. Tocmai atunci, lemnarii din familia Alexeev și Irina au decis să-și unească forțele pentru a reinventa și promova conceputul jucăriilor ECO. Astfel, a luat naștere brandul Pino.

În prezent, Irina este responsabilă de partea creativă a brandului, sugerează modele actuale de jucării, se ocupă de promovarea Pino, de vânzări și de activitatea paginilor de socializare. Meșterul de bază, care face lemnul să capete forme interesante copiilor, este Maxim Alexeev, fiind ajutat de soția sa Elena și de către tatăl său Dumitru.

Conceptul Pino

În mare parte, lemnul utilizat drept materie primă în confecționarea jucăriilor provine din copacii fructiferi care deja și-au trăit viața și nu mai dau roade. Astfel, Maxim Alexeev îi procură de la localnicii care îi taie, fapt care face ca această afacerea să fie sustenabilă.

La întrebarea despre timpul alocat pentru crearea unei jucării, Irina spune: „De atâția ani confecționând jucării, Maxim și-a antrenat o tehnică foarte bună și organizată, ceea ce îi permite să lucreze foarte productiv. El pe zi poate să facă și peste 50 de jucării”.

Cu toate că procesul de lucru s-a atutomatizat deja, rezultatul este în continuare unul impresionant pentru public. Astfel, jucăriile lucrate manual nu sunt doar eco-friendly, ci au și un aspect plăcut.

„Avem o generație de părinți mult mai conștienți, care aleg jucării ECO atât pentru sănătatea copiilor, cât și din perspectiva simțului de responsabilitate în raport cu natura”, menționează Irina completând cu faptul că, peste hotare, jucăriile de acest fel sunt deja căutate de mai mult timp, iar părinții sunt mult mai preocupați și interesați de acest aspect.

Din perspectiva brandului, o astfel de regândire a obiectelor existente în preponderent din plastic este importantă, deoarece, de cele mai multe ori, acestea nu sunt suficient de rezistente și astfel fac cumpărătorul să revină și să cumpere din nou, astfel facilitând consumul de plastic. În acest context, jucăriile din lemn, de exemplu, vin să le înlocuiască pe cele din plastic și ajung să fie transmise din generație în generație.

Un alt aspect în ceea ce ține de beneficiul jucăriilor din lemn, după spusele Irinei, ar fi și faptul că acestea sunt minimaliste, ceea ce permite copilului să le redescopere constant și să își dezvolte și să aplice creativitatea.

„Mi-am propus să introduc un nou termen în acest domeniu, la fel cum este în cazul slow fashion, care presupune procurarea articolelor vestimentare mai calitative și durabile. Mi-aș dori să învățăm să cumpărăm jucării puține, de o calitate bună și să renunțăm la cele din plastic”, relatează tânăra.

Fiind organizatoare de evenimente și târguri la care participă meșterii locali, Irina a notat și faptul că Moldova are foarte mulți meșteșugari talentați, cu abilități deosebite, dar pentru a fi mai vizibili în cadrul societății și pentru a-și căpăta un public cât mai larg, este nevoie de activitate pe partea de online. Acolo, odată ce reușesc să își creeze identitatea, se pot face văzuți și auziți mai eficient de către mulți utilizatori ai internetului. Acesta este și unul dintre scopurile stabilite de Pino.

De asemenea, brandul își dorește să fie actual și să urmărească preferințele și necesitățile publicului, să urmărească tendințele și să le cioplească în lemn, astfel încât jucăriile să îmbine utilul cu plăcutul.

Mai multe despre Pino puteți găsi accesând acest link. De asemenea, menționăm faptul că Pino își livrează produsele și în afara țării, iar pe parcurs, planifică să își lărgească echipa și varietatea de jucării invitând mai mulți meșteri și utilizând în continuare materiale naturale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente