De Ziua Internațională a Copilului, membrii echipei #diez au povestit cum aceștia ar putea fi numiți de către părinți până la nașterea lor. Unii părinți nu cunoșteau sexul și experimentau cu prenumele viitorilor reporteri ai #diez. Însă, din istoriile de mai jos, veți afla și despre situații când părinții cunoșteau de dinainte sexul copilului, dar din lipsă de „creativitate”, s-au limitat la prenumele unuia dintre părinți.
Astfel, Liubomir Guțu putea fi Doina, Petru Beșleaga putea fi Magdalena sau Lilia Zdibneac – Anatol, după prenumele tatălui ei.
În cazul Alionei Popov, prenumele este „împrumutat” de la mama ei, iar Vitalina Simerețchii a fost numită în cinstea tatălui ei Vitalie.
Aliona Popov
„Mi-a fost și mie interesant cândva să aflu de unde provine prenumele meu, chiar dacă îmi dădeam seama într-o oarecare măsură. Totuși, am decis să o întreb pe mama cine și-a dorit să mă numească Aliona și de ce nu altfel. Drept răspuns, ea mi-a zis că «Ei, asta nu e interesant! Noi cu tata nu am avut deloc fantezie». E interesant, pentru că pe fratele meu mai mare îl cheamă Alexandru și tata e Alexandru, mama e Aliona și eu sunt Aliona. Părinții mei au decis să-și numească primii doi copii în cinstea unui altuia, tata mi-a pus numele mie și mama fratelui mai mare. Chiar dacă acest lucru e destul de original prin neoriginalitatea lui, mai am și un frate mai mic pe care îl cheamă Andrei, prenumele cărui a fost dezbătut și căutat în cărți cu semnificații. Cam asta e istorioara, nimic deosebit până în momentul în care cineva pe stradă exclamă numele unui singur om, dar se întorc doi.”
Petru Beșleaga
„Părinții mei așteptau o fată, dar s-au ales cu mine – băiat. Și, respectiv, aveau deja chiar și un nume ales pentru mine – Magdalena. Cea mai interesantă a fost reacția fratelui mai mare când m-a văzut pentru prima oară (el tot aștepta o surioară). Din spusele mamei, el mă privea foarte atent și insistent, iar atunci când a înțeles că are frățior și nu surioară, a început a plânge.”
Lilia Zdibneac
„Eu cred că istoria mea se aseamănă cu celelalte. S-a creat «tradiția» că tații își doresc doar băieți, asta în cazul în care părinții mei deja aveau o fată, iar eu urmam să fiu băiat. Pe tatăl meu îl Cheamă Anatolie, iar creativitatea lor s-a oprit la prenumele Anatolie pentru următorul băiat care s-a născut fată. Șah și mat, dragele mele rude. S-a născut Lilia Anatolevna.”
Alina-Maria Țurcanu
„Părinții mei aveau patru opțiuni: Vladimir dacă eram băiat și Beatrice, Alina sau Sofia dacă eram fată. În final, ei m-au numit Alina, pentru că, atunci când m-au văzut pentru prima dată, semănam mai mult cu o Alină și eram o ALINare a lor. Pe lângă asta, pe tata îl cheamă Alexei, iar pe mama – Ina și s-au gândit așa: Al + Ina.”
Anatol Cibotari
„Mereu am zis că alegerea prenumelui copilului nu e un lucru ușor. Este totuși o responsabilitate. Alegi prenumele pe care un om îl va purta cu el toată viața. Prima discuție despre prenumele copilașului am avut-o cu tatăl lui în săptămâna a 36-a.
— Ce nume îți place? – zic eu.
— Habar n-am.
— Vrei să alegem ceva acum sau mai așteptăm?
— Mai așteptăm. Așa s-a încheiat discuția noastră cu privire la alegerea prenumelui, mai ales că ecografia nu era sigură de sexul bebelușului.
Simțeam de la început că voi avea o fetiță. În săptămâna a 38-a, am ales o variantă de nume pentru fetiță, Smărănduța. Da, au mai fost opțiuni: Charlota sau Laura. Pentru băiețel a părut mai complicat, așa că am abandonat destul de repede. La ultimul control medical, medicul ne-a întrebat dacă avem variante de prenume pentru băiețel. «Nu», am răspuns. «Lăsați, că alegeți atunci, nu e grabă», a glumit. Atunci am înțeles că urmează să vină pe lume un băiețel. Cu câteva zile mai înainte de a pleca la maternitate, am pregătit bagajul, dar nu și prenumele. M-am bazat pe inspirația ce a venit imediat după ce s-a născut, după ce i-am văzut zâmbetul, trăsăturile feței, bucuria și dragostea nemărginită a tatălui care îl ținea strâns la piept cu ochii plini de lacrimi. Iată atunci a venit și numele de la sine – Tolică”, își amintește mama lui Anatol.
Vitalina Simerețchii
„Povestea mea nu este una extraordinară. Inițial, din câte știu, trebuia să fiu numită Ilinca, pentru că sunt născută după sărbătoarea creștinească Sfântul Ilie. Dar mama, într-un mod tare curajos și încrezător, a decis să-și numească copilul în cinstea soțului său, al tatălui meu, respectiv. Așa am devenit Vitalina, prima fetiță cu acest nume din satul bunicilor, unde mi-am petrecut primii ani din viață. Nu pot să spun că-mi displace numele meu, probabil e doar o obișnuință, dar îmi amintesc că, atunci când eram mică, mă întrista faptul că mi se citea prenumele și prenumele greșit și tare rar oamenii îmi memorau deodată prenumele. Astfel, pe lângă Vitalina, am primit cadou și prenumele Alina, Cătălina, Alevtina etc.”
Liubomir Guțu
„Din câte țin minte, mama își dorea doar un copil și el să fie băiat. Dar loteria i-a oferit câștig dublu și iată are o fată (sora mea mai mare) și eu. Dacă eu m-aș fi născut primul, atunci trebuia să fiu singurul în familie. Mama cunoștea dinainte sexul meu, dar avea dubii și ținea în minte un plan B. Voia să mă numească Doina în caz că intuiția ei ar fi de încredere. De ce Doina? Cu două zile înainte de nașterea mea, 1 noiembrie, pe 30 octombrie au decedat Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Sincer, nu aș fi dorit să port așa prenume cunoscând aceste circumstanțe tragice. În copilărie și adolescență, nu-mi plăcea prenumele meu, pentru că era unicul și credeam că nu e normal să fiu așa de «deosebit». Voiam să fiu «redenumit» în Dan. Deja fiind la universitate, prenumele meu m-a ajutat să mă evidențiez printre colegii mei și în plus, reușitele academice relativ bune m-au ajutat să fiu în atenția sporită a profesorilor. Asta îmi plăcea la nebunie. Și da, eu iubesc atât pacea, cât și lumea.”
Alina Gîrneț
„Pe mine trebuia să mă cheme Stela, era numele nașei mele (sau a fetei ei, nu știu exact, pentru că nu avem o relație apropiată). Însă, în perioada aceea, sora mea, mai mare cu șase ani decât mine, avea o prietenă bună la grădiniță, pe care o chema Alina. Prin urmare, sora mea a insistat foarte mult să mă cheme așa și, în final, la naștere mi-au zis din start Alina.”
Djein Vacari
„Eu trebuia să fiu sau Ana Maria sau Ruxanda. Mama voia să mă numească Ana Maria, nana insista pe Ruxanda, iar tata își dorea mult să port prenumele bunicii mele care a murit la 27 de ani. Până la urmă, oficial, tata a câștigat. Pe urmă avea să aflu că mamei nu-i plăcea prenumele, însă a cedat pentru că primul copil, sora mea, a fost numit așa cum a vrut ea, deși tata tot o îngâna cu Eugenia. Până la urmă, aproape nimeni nu mă numește așa. Acasă sunt Djein sau Jenya, printre cunoscuți, colegi sunt Djein, îmi semnez articolele ca Djein și doar la vamă, la medici aud Eugenia. Deși mama are un obicei foarte amuzant, când vorbește cu o persoană mai puțin cunoscută eu neapărat devin Eugenia (cu un ge pronunțat moale).
