Vrei să faci studii gratuite la ULIM? Participă la olimpiada organizată de universitate și câștigă o bursă

ulim
Foto:ULIM

Deși este o instituție superioară de învățământ privată, Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), le oferă posibilitatea tinerilor dornici de a studia să obțină o bursă care va acoperi cheltuielile pentru contractul de studii. Pentru aceasta, absolvenții trebuie să participe la o olimpiadă.

La olimpiadă poate participa orice persoană care dorește să se înmatriculeze la programul de licență la Universitatea Liberă Internațională din Moldova în anul de studii 2021-2022.

Câștigătorii concursului vor obține bursa ULIM, care este de trei categorii:
#1. Bursa ULIM de gradul I – beneficiază de studii gratuite la orice facultate aleasă pentru anul de studii 2021-2022;
#2. Bursa ULIM de gradul II – beneficiază de 50 % reducere la orice facultatea aleasă pentru anul de studii 2021-2022;
#3. Toți participanții beneficiază de -10 % reducere la contractul de înmatriculare la ULIM pentru anul de studii 2021-2022.

Bursa este valabilă pentru anul I de studii. Numărul burselor va fi acordat în funcție de numărul participanților la olimpiadă.  Pentru a continua studiile fără achitarea contractului, studentul trebuie să obțină o notă media anuală nu mai mică de 8,75 și să depună o cerere pentru continuarea studiilor în termenul stabilit de Codexul ULIM.

Care este regulamentul de participare la olimpiadă?

#1. Completarea formularului online cu toate datele solicitate în perioada indicată.
#2. Îndeplinirea sarcinilor conform cerințelor propuse în termenul indicat.
#3. Completarea formularului de înscriere la olimpiadă cât și proba scrisă se vor completa în limba română și rusă.

Când se desfășoară concursul?

Olimpiada se va desfășura în 2 etape.

# I etapă – online.

05.05.2021 – Start înscrierii la olimpiada ULIM (completarea formularului online).
05.05.2021 – 28.05.2021 – Colectarea formularelor.

Termenul limită pentru înscrieri este 28 mai 2021.

# II etapă – proba scrisă.

Etapa II constă din șase întrebări deschise.
29.05.2021 – Proba scrisă.

Persoanele cu cele mai originale și ingenioase rezultate vor fi declarați câștigători.

Doritorii de a participa se pot înscrie AICI!

ULIM este o universitate privată din Moldova. Este cunoscută în special pentru Facultatea de limbi străine, unde studenții au posibilitatea de a studia diverse limbi internaționale. Unele dintre acestea nu pot fi găsite la alte universități din țară, de exemplu limba coreeană. Specialitățile oferite de universitate le puteți găsi AICI!

Taguri: #Admitere 2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente