Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că peste 100 000 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, precum și domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (regiunea transnistreană), s-au înregistrat prealabil, în vederea participării la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.
CEC precizează că această cifră însumează și înregistrările făcute pentru scrutinele naționale precedente: alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 și alegerile prezidențiale din 2020.
Rezultatele înregistrării prealabile, informațiile despre numărul de alegători care au participat la scrutinul organizat în circumscripția națională, precum și informațiile oficiale obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință reprezintă criteriile de bază care stau la baza deciziei despre organizarea deschiderii secțiilor de votare de peste hotare.
Comisia informează că informațiile colectate în urma înregistrării prealabile vor fi prelucrate exclusiv pentru organizarea şi desfășurarea alegerilor și vor fi protejate în conformitate cu legea privind protecția datelor cu caracter personal.
Conform prevederilor legale, secțiile de votare, inclusiv cele de peste hotare, se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua votării, adică până la 5 iunie curent.
Amintim că, la momentul dat, CEC a înregistrat oficial următoarele partide și blocuri electorale pentru anticipate:
# Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”;
# Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
# Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
# Partidul Politic „Șor”;
# Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”;
# Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
# Partidul Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда”;
# Partidul Democrat din Moldova.
Pe 28 aprilie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentului. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că în data de 11 iulie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.