În luna martie curent, Muzeul Național de Artă al Moldovei a lansat un concurs național intitulat „ECO – Desen sau cum să-i înveți pe adulți să respecte natura”. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, participanții din cadrul concursului vor fi premiați, iar lucrările lor vor fi expuse în cadrul muzeului până pe 11 iunie curent.
În concurs au fost recepționate și înregistrate 139 de lucrări, dintre care 86 desene din ciclul primar și 53 desene – ciclul gimnazial. Condiția de participare a fost ca acești copii să nu fie afiliați unei școli cu profil de artă.
Obiectivul primordial al concursul este de a acorda copiilor dreptul la conștientizarea și alegerea pentru o viață mai sănătoasă. Prin acest concurs, muzeul dorește să transmită dragostea pentru artă și natură, valorificarea cunoștințelor și gestionarea durabilă a resurselor.
În urma jurizării au fost selectate 10 lucrări care vor fi premiate:
# Locul I ciclul primar – Maria Țîrdea, 9 ani, Liceul Teoretic Gheorghe Asachi, or. Chișinău, profesoara Lidia Cherdevară;
# Locul II ciclul primar – Artiom Andrus, 7 ani, Liceul Teoretic Ginta Latină, or. Chișinău, profesoara Zinaida Ursu;
# Locul III ciclul primar – Cătălina Păduraru, 8 ani, Gimnaziul Gura-Camencii, comuna Gura Camencii, rn. Florești;
# Mențiune ciclul primar Delia Rotaru, 9 ani, Gimnaziul Ion Creangă, satul Cania, rn. Cantemir, profesoară Nelea Bogdanov;
# Mențiune ciclul primar Mia Milceva , 8 ani, Liceul Teoretic Mihai Grecu, or. Chișinău, profesoară Tatiana Trifanova;
# Locul I ciclul gimnazial – Antonio Russano, 14 ani, Gimnaziul Horodiște, satul Horodiște, rn. Călărași, profesoară Raisa Danu;
# Locul II ciclul gimnazial – Lia Guțu, 14 ani, Liceul Teoretic George Meniuc, or. Chișinău, profesoară Elena Savin;
# Locul III ciclul gimnazial: Adelina Pungă, 14 ani, Liceul Teoretic Liviu Deleanu, or. Chișinău, profesoară Anastasia Ciobanu;
# Mențiune ciclul gimnazial – Constantin Postolache, clasa a V, Liceul de Creativitate și Inventică Prometeu – prim, or. Chișinău, profesoara Diana Moldovanu;
# Mențiune ciclul gimnazial – Irina Dolinscaia, clasa a IX, Liceul Teoretic Dacia Or. Chișinău.
Pnetru a vedea lista completă a premianților, accesează aici.
Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc marți, 1 iunie, la ora 11.00, în cadrul vernisajului expoziţiei desenelor copiilor. Expoziția va avea loc în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, situat pe str. 31 August 1989, 115, și va putea fi vizitată până la 11 iunie curent.
Desenele au fost jurizate de către o echipă de profesioniști formată din:
# Tudor Zbârnea – Președintele juriului- director general al Muzeului Național de Artă al Moldovei;
# Florina Breazu – vicepreședintă a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova;
# Polina Kolomeeț – director adjunct patrimoniu MNAM;
# Lucia Postica – director adjunct MNAM;
# Arina Gorobeț – restaurator MNAM.