150 de copii social-vulenrabili din cinci raioane vor participa la o serie de seminare informative despre discriminare sau educația financiară

Taberele-de-odihna
Foto: expresul.md

Asociația The Moldova Project este convinsă de importanța investițiilor în dezvoltarea tinerilor din țară, în special a tinerilor din medii rurale, unde accesul la diverse oportunități este mai redus. De aceeași părere este și Ministerul Educației, Culturii, și Cercetării din Republica Moldova care prin intermediul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret a prioritizat pentru anul curent proiectele ce au ca beneficiari direcți tinerii proveniți din medii dezavantajate.

În urma concursului de granturi desfășurat, A.O. The Moldova Project a obținut sprijinul financiar din partea MECC și a lansat în luna mai un nou proiect dedicat adolescenților provenienți din categorii dezavantajate. Acesta este menit să împuternicească tinerii din zonele rurale și să-i orienteze spre un viitor sigur și productiv.

Proiectul include mai multe activități, la care vor avea acces 150 de elevi de 13 – 15 ani din satele raioanelor Anenii Noi, Hâncești, Criuleni, Strășeni, și Cimișlia. Aceștia vor participa timp de patru zile la seminare de informare pe teme relevante pentru ei, precum

și bullying-ul, modul de viață sănătos, educația financiară și antreprenorială. Seminarele vor fi conduse de specialiști în domeniile respective, invitați să transmită informațiile cele mai relevante pentru participanți într-un mod cât mai clar, participativ și util.

De asemenea, din prima zi de proiect, toți tinerii participanți vor putea beneficia, timp de șapte luni, de serviciile de consiliere profesională și sprijin emoțional din partea psihologului Asociației The Moldova Project, fie prin telefon sau online, fie în ședințe față-în-față. Astfel tinerii vor avea posibilitatea să lucreze la depășirea unor probleme personale, emoționale sau de dezvoltare, înainte de a păși în viața de adult.

O altă activitate îmbucurătoare a proiectului va fi crearea unor departamente prietenoase tinerilor în cinci ludoteci din sate diferite. Ludotecile sunt spații de recreere și dezvoltare personală pe bază de joc și de activități creative și sunt dedicate în special copiilor. Cele cinci ludoteci în care vor fi dezvoltate departamentele prietenoase tinerilor au fost create de The Moldova Project în cinci sate din Anenii Noi și Hâncești pentru a oferi un spațiu de creștere personală tuturor copiilor din comunitate, în special celor care nu au resurse de recreere și dezvoltare acasă. În cadrul proiectului menționat, The Moldova Project va echipa ludotecile și cu resurse pentru dezvoltarea tinerilor, va aloca timp din programul ludotecilor pentru activități destinate acestei categorii de vârstă, iar proiectul va asigura și o formare profesională a ludotecarilor implicați în aceste activități.

O ultimă activitate din cadrul proiectului o va constitui un târg în cadrul căruia tinerii participanți la proiect vor putea să expună spre vânzare produsele create manual sub îndrumarea ludotecarilor sau a altor specialiști, în cadrul departamentelor prietenoase tinerilor, în timpul celor șapte luni de proiect.

Proiectul “Oportunități de dezvoltare pentru adolescenți și tineri social-vulnerabili din medii rurale” are loc cu sprijinul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării,  în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret, și cu implicarea logistică a Companiei Fox Petrol, ce va acoperi costurile de transport în perioada de desfășurare a proiectului. Toate activitățile de instruire din cadrul proiectului sunt realizate  și cu implicarea Direcțiilor de Învățământ din raioanele Hîncești, Anenii Noi, Criuleni, Strășeni și Cimișlia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente