(foto) Conacul Mierii – o afacere „dulce” în sânul naturii. Povestea atracției turistice unice din zona Codru

miere

Conacul Mierii este o atracție turistică unică din zona Codru, o afacere pornită de Victor Ciolacu, moldoveanul care, după mai mulți ani de muncă în Grecia, a decis să revină acasă și să dezvolte o afacere în domeniul apiculturii. Victor și-a petrecut copilăria prin aceste locuri magnifice. De mic copul visa să devină actor de circ, și nu prea era interesat de albinărit, deoarece era alergic la înțepături.

„Prin 1999, venind pe jos dintr-un sat vecin, am zărit un roi de albine așezat pe o creangă la marginea drumului. Am venit acasă, am împrumutat mașina vecinului și am decis că voi aduce roiul acasă, ca să am grijă de el. Aceea a fost prima mea familie de albine. Timp de vreo 5 ani am ținut-o în curtea casei părintești, iar după o perioadă, tata mi-a zis că mai bine iau albinele cu mine și mi-a dăruit încă 2 familii de albine”, spune Victor.

După ce a muncit o perioadă în Grecia, Victor Ciolacu a revenit acasă, pentru a dezvolta afacerea din domeniul apiculturii, mai ales că deja avea infrastructura necesară. În 2011, Victor avea 30 de familii de albine, iar profitul obținut de pe urma acestora l-a făcut să creadă că din această meserie îți poți permite un trai decent acasă.

„De mai bine de trei ani avem grijă de 100 de familii de albine și planificăm să dublăm numărul lor în următorii ani. Mierea, polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, ceara, căpăceala de albine și tinctura de propolis sunt produsele pe care le obținem de la albinuțe. Zona noastră ne permite să obținem o miere naturală de salcâm, tei și polifloră, de o calitate foarte înaltă. Nectarul colectat este adus în stup de către albinele culegătoare, apoi depozitat în faguri și prelucrat, pentru a deveni cel mai bun și sănătos produs din lume”, susține Victor.

Cu suportul Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, la Conacul Mierii au fost create zone de odihnă pentru turiști.

În curtea pensiunii este amplasată stupina, unde toți doritorii pot participa la master class-uri. Tot aici este și căsuța din lemn, unde sunt expuse produsele apicole din stupina Conacului Mierii. Victor Ciolacu susține că atunci când depui multă ambiție și dorință, este posibil de creat o afacere de succes aici, în Republica Moldova.

„Cu astfel de proiecte, visurile antreprenorilor noștri pot deveni realitate. Așa că le doresc mult succes antreprenorilor care vor să pornească o afacere. Interesați-vă și căutați proiecte care oferă suport în domeniul vostru de activitate. Cu siguranță veți reuși!”

Conacul Mierii este o destinație turistică care demonstrează că potențialul turismului rural din Moldova încă nu a fost explorat până la capăt. Cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, acest sector cunoaște o dezvoltare continuă, contribuie la bunăstarea economică a țării și oferă locuri de muncă pentru localnici, cu salarii decente, acasă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente