Zona centrală a Republicii Moldova, denumită Codru, este cunoscută pentru peisajele magnifice, dar și pentru bogățiile tradițiilor și a talentul meșteșugurilor de aici. În această regiune, turiștii pot descoperi numeroase destinații ce atrag prin ofertele de turism de aventură ușoară sau experiențe rurale. Una dintre aceste destinații este Ceramica Triboi, din satul Ciorești.
Zaharia Triboi, din satul Ciorești, este unicul meșteșugar din țară care mai lucrează cu ceramica neagră. Meșterul Zaharia Triboi avea o fascinație pentru lucrurile frumoase încă din copilărie. În permanență meșterea sau desena ceva împreună cu fratele geamăn Mihai, iar toată vara și-o petrecea modelând și sculptând, uneori uitând chiar și de joacă. Argila, un material cu care se lucrează foarte ușor, era jucăria lui preferată.
Dragostea lui pentru olărit s-a transformat într-o ocupație permanentă, atunci când a ajuns la fabrica de ceramică din Ungheni. Acolo a desprins meseria de la dinastia de meșteri populari Landa, iar Moș Diodor Landa i-a fost un dascăl bun, care l-a atras cu meșteșugul lui frumos și captivant. După câțiva ani de muncă la fabrică, în 1988 Zaharia Triboi a revenit în satul natal, unde și-a deschis propriul atelier.
Zaharia Triboi a descoperit ceramica neagră mult mai târziu, când lucra la Fondul de Arte. Atunci, a observat un obiect din ceramică neagră într-o colecție și a rămas uimit de frumusețea lui. Peste ceva timp, șeful secției de ceramică de la Fondul de Arte, domnul Gheorghe Răilean, i-a povestit ce este ceramica neagră și cum se prelucrează ea.
„Am rămas foarte impresionat de tehnică și anume acel moment a fost hotărâtor pentru mine. Am început să caut mai multă informație despre această ceramică și să încerc să o fac și eu. A urmat o lungă perioadă cu mai multe încercări și experimente, până ce mi-a reușit să fac un obiect din ceramică neagră. Ceramica neagră este o mărturie istorică, care face o legătură cu strămoșii noștri geto-daci, cei care o confecționau cu mare dibăcie, ba chiar au creat pentru ea și o haină, ce o deosebește de ceramica neagră a altor popoare. E vorba de ornamentele specifice pentru tradiția ceramicii negre românești. Eu sunt foarte mândru pentru faptul că am readus la viață această podoabă a neamului românesc, iar satul Ciorești a devenit un reper pe harta centrelor de olărit din țară, dar și o atracție turistică pentru vizitatori”, susține Zaharia Triboi.
Brandul Ceramica Triboi a fost gândit de Adrian Triboi, feciorul domnului Zaharia. Adrian este și el meșter, iar ideea lui a fost ca Ceramica Triboi să unească tradiția cu modernitatea, trecutul cu prezentul, ceramica tradițională neagră cu ceramica glazurată, adăugând un suflu mai modern și tehnici noi în realizarea obiectelor din ceramică. În prezent, toată familia Triboi este implicată în această afacere.
„Dăm viață și culoare lutului – acesta este motto-ul nostru. Feciorul Adrian este și continuatorul acestui meșteșug în familia noastră. Pasiunea mea pentru ceramică a apărut și s-a dezvoltat treptat. În timp viziunea mea asupra acestui meșteșug s-a schimbat. Îmi place mult să inovez, să folosesc diverse tehnici, combinate, noi. Puteți vedea asta în diversitatea modelelor pe care le producem. Am vrea pe viitor să investim în această direcție, în echipament mai performant care să ne deschidă mai multe oportunități. Mă bucur mult de susținerea soției mele Violeta, în această privință și îmi place să văd aprecierea în ochii tatălui meu, care, deși este din altă generație și are alte viziuni, vede valoare în ceea ce fac. Datorită Proiectului de Competitivitate din Moldova, am reușit să amenajăm atelierul și sala de expoziții, unde vizitatorii pot vedea diversitatea de vase și oale produse de noi și pot procura orice își doresc. De asemenea am primit sprijin la procurarea utilajului necesar, și anume roata olarului și un malaxor pentru frământarea lutului”, susține Zaharia Triboi.
De ceva timp, familia Triboi a deschis și un atelier unde predă meșteșugul pentru toți doritorii de a deprinde această meserie.
„La studioul Tainele Ceramicii Negre vin foarte mulți copii. Ei sunt curioși să deprindă tainele acestui meșteșug, pe care noi le destăinuim cu mult drag, ca aceste cunoștințe să rămână urmașilor”, spune Zaharia Triboi.
Suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, a facilitat actualizarea paginii web www.ceramicatriboi.md, astfel încât familia Triboi să-și poată promova și realiza producția de ceramic și prin intermediul platformelor online.
„Pentru antreprenorii din Republica Moldova, cel mai mult contează susținerea la momentul potrivit. Recunoaștem că noi eram olari ceramiști, dar nu atrăgeam atenție atât de mare potențialului turistic. Și iată aici, sprijinul și mentoratul oferit de echipa Proiectului de Competitivitate a avut o valoare imensă, pe lângă grantul pentru echipamente și susținerea de promovare. Iar atunci când a început pandemia în Republica Moldova, tot cu ajutorul proiectului și a inițiativei GoOnline, am actualizat site-ul, ceea ce ne-a permis să migrăm online și să fim mai aproape de consumatori”, a adăugat Adrian Triboi.
Ceramica Triboi este o afacere de familie care facilitează păstrarea vechilor tradiții și menține o afacere sustenabilă în Republica Moldova, demonstrând că #ePosibilAcasă.