La 19 mai 2021, Academia de Studii Economice a Moldovei a semnat Contractul de parteneriat privind construirea consorțiului academic universitar „Școala Doctorală în Științe Economice”.
Părțile partenere care au semnat contractul sunt Institutul Național de Cercetări Economice (INCE), Universitatea Cooperatist – Comercială din Moldova (UCCM) și Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), fiind în calitate de partener administrator.
Partenerii au salutat ideea de a consolida capacitățile instituționale, umane și de infrastructură pentru asigurarea educației și cercetării de calitate ce urmează să se desfășoare în cadrul noului consorţiu academic universitar.
Scopul consorțiului academic universitar „Școala Doctorală în Științe Economice” este de a realiza o conexiune durabilă între învățământul superior și procesul de cercetare din Republica Moldova, prin concentrarea resurselor materiale și intelectuale disponibile pentru pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, prin intermediul studiilor de doctorat.
Pe această cale, Academia de Studii Economice a Moldovei îşi manifestă siguranța asupra eficienței și fructuoaselor rezultate comune de viitor, în ceea ce ține învățământul de calitatea și progresul în cercetarea științifică. Totodată, ASEM ține să mulțumească partenerilor care au salutat inițiativa și s-au alăturat colaborării.