Activistul civic Oleg Brega a anunțat că va candida la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 pe lista Partidului Verde Ecologist, chiar dacă anterior a spus că o va face independent. Motivul fiind condițiile impuse de legea electorală în raport cu partidele politice și pragul prea mare de minim 2 000 de semnături care trebuie să fie colectate timp o lună.
„Încetez să mai strâng semnături. Am fost invitat pe lista verde și am decis să renunț la candidatura mea ca independent. A venit o mână salvatoare de la colegii din Partidul Verde Ecologist. Am zis să accept această mână întinsă și să urc în vehiculul partidului care nu are nevoie de semnături. Astfel, să particip în alegeri sub simbolul partidului verde cu floarea soarelui. Până la urmă, ne potrivim și vom merge împreună”, anunță Oleg Brega.
CEC a stabilit că un candidat la funcția de deputat în parlament trebuie să prezinte între 2 000 și 2 500 de semnături până pe 11 iunie 2021.
Amintim că în cursa electorală s-au înscris deja șase partide politice și blocuri electorale, și anume: PACE, PACC, Blocul electoral „Renato Usatîi”, Partidul „ȘOR”, PAS și PSRM-PCRM.
Termenul limită pentru depunerea actelor în vederea înregistrării candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova este 11 iunie curent.
Pe 28 aprilie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentului. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că în data de 11 iulie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.