Situația pandemică continuă să fie resimțită de către întreprinderile ale cărora activitate este influențată de situația economică generală din țară și de relațiile interstatale. Calea Ferată a Republicii Moldova rămâne a fi vulnerabilă și se află în atenția autorităților. De aceea, Agenția Proprietăți Publice (APP) sugerează posibilitatea de majorare a tarifelor pentru călătoriile cu trenul.
Lipsa transporturilor internaționale a influențat negativ asupra veniturilor din traficul de călători, în 2020 fiind de 24 de milioane de lei față de 157 de milioane de lei obținute în anul 2019. Din activitatea de transportul de călători CFM în anul 2020 a suportat pierderi în sumă de circa 115 milioane de lei.
Volumul transporturilor de mărfuri realizat în anul 2020 a constituit 602 milioane de tone-kilometri față de 920 milioane de tone-kilometri în anul 2019. Diminuarea a fost de 34,6 %, inclusiv la export – 40,9 % și în tranzit – 71,8 %. Scăderea volumelor de transporturi la export au fost influențate de scăderea producției agricole scăzute în anul 2019, iar în traficul tranzit – de declinul economiilor din statele vecine, afectate de pandemie, precum și de direcționarea mărfurilor către portul ucrainean Izmail, ocolind Republica Moldova.