PL, în frunte cu Dorin Chirtoacă, anunță că se alătură AUR pentru alegerile anticipate. „Sunt sigur că unirea o vom face sub flamura AUR”

BeFunky-collage (12)

Partidul Liberal, condus de Dorin Chirtoacă, se alătură Alianței pentru Unirea Românilor pentru a participa împreună, pe aceeași listă, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de Dorin Chirtoacă la o conferință de presă susținută astăzi.

Liderul liberalilor a spus că formațiunea sa va prezenta lista candidaților și va pune la dispoziție pentru AUR toate resursele partidului pentru campania electorală.

„PL continuă consolidarea curentului unionist. Am decis că noi, cei din PL, să facem front comun cu cei din AUR, care au înregistrat un rezultat foarte bun la parlamentarele de peste Prut. Am decis să participăm pe lista AUR pentru ca împreună să spargem gheața dezbinării și să clădim unirea. Vom prezenta lista candidaților și vom pune la dispoziție toate sediile și resursele necesare pentru campania electorală”, a menționat Chirtoacă.

Amintim că președintele AUR, Vlad Bilețchi, a anunțat într-o conferință de presă că echipa sa invită toate forțele politice proromânești și unioniste la dialog pentru a forma o listă națională în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente