Republica Moldova, Georgia și Ucraina au semnat un memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul integrării europene. Memorandumul stabilește o serie de obiective de cooperare a țărilor asociate cu UE și oferă bază normativa pentru întreprinderea demersurilor diplomatice comune, consultări trilaterale, acțiuni de comunicare publică.
Potrivit unui comunicat emis de MAEIE, în cadrul declarațiilor pentru presă după semnarea documentului, Aureliu Ciocoi a punctat că cele trei țări cu aspirații și ambiții europene, care au semnat acordurile de asociere, comerțul liber cu UE, au obținut regimurile fără vize, transmit și astăzi un alt semnal puternic privind dorința de a continua agenda de reforme și modernizare în beneficiul cetățenilor statelor asociate. Semnarea memorandumului și constituirea „trio asociat” este un angajament concret pentru intensificarea cooperării în format trilateral în domeniul integrării europene.
În opinia miniștrilor de externe, Aureliu Ciocoi, Dmytro Kuleba și David Zalkaliani, consolidarea eforturilor diplomatice în formatul trilateral este actuală și în contextul desfășurării Summitului Parteneriatului Estic (PaE) în toamna acestui an. Ministrul de externe Aureliu Ciocoi a subliniat că țările asociate rămân deplin angajate în procesele de cooperare în cadrul PaE, interesul comun fiind ca această platformă să dispună de o agendă ambițioasă care să continue apropierea partenerilor estici de Uniunea Europeană.