Chiar dacă am crescut mari și nu mai zburdăm nepăsător toată ziua prin curte, oricum merităm printre grijile și responsabilitățile pe care le avem, o poveste frumoasă înainte de culcare. De data aceasta, vă propun spre vizionare cinci povești remarcabile, născocite în special pentru adulți.
Susține-l pe Mircea pe patreon.com sau buymeacoffe.com
Il racconto dei racconti (2015)
Inspirat din antologia folclorică a secolul al XVII-lea Lu cunto de li cunti de Giambattista Basile, regizorul Matteo Garrone împletește trei povești superbe despre regi și regine care se confruntă cu propriile obsesii uriașe.
În una dintre povești, actorii Salma Hayek și John C. Reilly sunt un cuplu regal care fac tot posibilul ca să aibă un moștenitor. Într-o bună zi, un om misterios le oferă soluția magică. Ajunși la disperare, acceptă propunerea fără a se mai gândi la prețul pe care îl au de plătit.
În cea de-a doua poveste, Vincent Cassel este un rege sex-maniac care devine obsedat de o femeie cu o voce frumoasă în timp ce adevărata ei identitate rămâne pentru el o enigmă.
În ultima poveste, Toby Jones este un rege atât de fascinat de noua sa creatură magică încât uită cu totul de singura sa fiică Viola și de dorința ei de a se căsători.
Probabil că atunci când deții puterea, scopul scuză mijloacele; acest film ne înfățișează consecințele. Obsesia care deseori e confundată cu dragostea duce inevitabil la pierzanie.
O temă profundă așternută într-un ritm lent, povestită cu blândețe, brusc izbucnește în scene tensionate îmbinate cu violență și groază. Un film superb estetic, grotesc, minimalist, bazat pe un contrast constant dintre splendoarea barocă și decorurile sărace. Poate părea „gol” conform standardelor actuale, dar anume acest lucru îl face unic: nu e un film fantastic, ci mai degrabă o poveste populară în care o sarcină măreață, cum ar fi uciderea unui dragon de mare, a devenit banală în comparație cu adâncurile relațiilor umane.
The VVitch (2015)
Este filmul de debut a lui Robert Eggers, scenograf devenit regizor, mai mult cunoscut pentru a doua sa peliculă Light House.
În secolul al XVII-lea, în New England, fermierul William și familia sa sunt alungați de pe plantația bisericii din cauza diferențelor de principii religioase. William se stabilește la marginea pădurii alături de soția sa Katherine, fiica sa adolescentă Thomasin, fiul său Caleb și gemenii Mercy și Jonas. Pe nou-născutul Samuel mama îl lasă în grija fetei mai mari Thomasin până în ziua în care copilul dispare misterios. Întâmplările care urmează destramă familia din interior, dezgolindu-i păcatele și lăsând-o pradă unui rău de neconceput.
Mișcarea lină a camerei și montajul lent fac povestea plauzibilă scufundându-ne într-un soi de dramă istorică cu o serie de personaje bine ancorate. Superstițiile și misterul fac încet loc unui film de groază în care forța malefică a pădurii cuprinde casa unor simpli fermieri. Cu un scenariu șchiop pe alocuri, Robert Eggers totuși reușește să ne trezească curiozitatea având în roluri principale doi actori din Game of Thrones – Ralph Ineson și Kate Dickie – și pe noua supervedetă a serialului The Queens Gambit – Anya Taylor-Joy. Cu o atmosferă sumbră, o scenografie autentică, o imagine copleșitoare și un joc sensibil, filmul ne ademenește în inima pădurii, unde vom descoperi secretele întunericului. Disponibil pe Netflix.
Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (2007)
Un film despre răzbunare, în roluri principale cu Johnny Depp și Helena Bonham Carter, doi actori fără de care cândva nu exista film de Tim Burton.
Nu sunt un fan al genului musical, însă această poveste am îndrăgit-o chiar din primele cadre.
În Londra victoriană, frizerul Benjamin Barker (Johnny Depp), căsătorit cu splendida Lucy, are un copil minunat pe nume Johanna. Frumusețea lui Lucy atrage atenția judecătorului corupt Turpin, care îl acuză pe frizer de o crimă pe care nu a săvârșit-o și o abuzează pe Lucy după ce îi obține custodia. După 15 ani de exil, Benjamin se întoarce la Londra sub noua sa identitate – Sweeney Todd – în căutare de răzbunare împotriva lui Turpin.
Este un film excelent: satiric, sarcastic, macabru, frumos, profund și îndrăzneț, cu personaje hiperbolizate, cu un mesaj veșnic actual, din păcate, și cu o răzbunare dulce în care oile își mănâncă cu poftă ciobanii. Unul dintre cele mai bune filme de Tim Burton, al cărui apus, se pare că, îl admirăm cu tristețe acum. Disponibil pe Netflix.
El laberinto del fauno (2006)
„Labirintul lui Pan” a prins contur în imaginația lui Guillermo del Toro încă din anul 1993, când regizorul mexican a început să schițeze idei și imagini în carnetul pe care îl poartă mereu în buzunar. Filmul scoate la iveală groaza care se ascunde în adâncul basmelor clasice evitând personajele fantastice bine lustruite. În locul acestora, el creează împreună cu directorul de imagine, scenograful și artistul de make-up (persoane care s-au ales cu un Oscar în urma acestui film) un faun, o broască și un oribil om palid, a cărui piele atârnă în falduri de corpul său bolnav.
În Spania falangistă a anului 1944, o fată fascinată de basme este trimisă împreună cu mama ei însărcinată să locuiască cu noul ei tată vitreg, un căpitan sadic al armatei spaniole. În timpul nopții, ea întâlnește o zână care o duce la un faun vechi din centrul unui labirint. El îi spune că este o prințesă, dar înainte de toate, ea trebuie să-și dovedească regalitatea îndurând trei sarcini cumplite. Dacă eșuează, nu va fi recunoscută și niciodată nu-și va cunoaște adevăratul ei tată, regele.
„Labirintul lui Pan” este unul dintre cele mai remarcabile filme fantastice, chiar dacă este ancorat atât de ferm în realitatea războiului. Este un film care pe de-o parte pare a fi o poveste, iar pe de alta – o realitate dură a sadismului militar. Fanteziile sunt văzute doar de eroina principală, dar asta nu înseamnă că visează; sunt la fel de reale ca și căpitanul fascist care ucide fără nicio scuză. Coexistența acestor două lumi este unul dintre cele mai înfricoșătoare elemente ale filmului; ambele impun reguli care pot duce la moartea unui copil de 11 ani.
Otesánek (2000)
Probabil cel mai ușor film de digerat din creațiile lui Jan Svankmajer – un regizor ceh care ne bucură de data aceasta cu o animație stop motion în combinație cu un film avangardist de modă veche. O narațiune inspirată din povestea populară care poartă același nume și este scrisă de folcloristul K.J. Erben.
Atunci când un cuplu nu poate avea copii, e absolut normal să adopte un ciot de copac. La fel de normal e ca acel ciot să capete viață și să mănânce totul din jur pentru a deveni un copil mare și frumos.
În viziunea regizorului, filmul abordează unul dintre cele mai elementare mituri ale civilizației: legenda lui Adam și Eva care pentru modificarea ordinii naturale trebuie să plătească un preț teribil. Obsesia părinților de a avea un prunc, creatură pe care o înfiază și grija bolnăvicioasă pe care o manifestă îi duce în derivă și într-un final dă naștere unui monstru. Little Otik este o experiență vizuală inedită, puțin respingătoare la început din cauza stilului grotesc pe care îl abordează, dar tot mai fermecătoare odată ce pătrunzi în esența subiectului. O poveste suprarealistă pe care o recomand cu căldură celor care apreciază cu adevărat posibilitatea infinită de exprimare prin intermediul artei a șaptea.
M-am suit pe-o șa și v-am spus povestea așa. Pentru mai multe snoave, accesați „CE SĂ VĂD” sau răsfoiți articolele precedente. Sunt sigur că printre paginile digitale de mai sus veți putea găsi o poveste pe gustul vostru. Vizionare plăcută!
Autor: Mircea Bobînă
Bonus din partea echipei #diez
Wild Tales (2014)
Lipsiți de apărare în fața unei realități care pe neașteptate poate deveni imprevizibilă, personajele din Wild Tales traversează granița subțire dintre civilizație și brutalitate. O poveste despre dragoste, dezamăgire, răzbunări ale trecutului, tragedie și chiar violență din detaliile vieții de zi cu zi. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila plăcere a pierderii controlului.
Susține-l pe Mircea pe patreon.com sau buymeacoffe.com
