Membrii partidului Uniunea Salvați Basarabia vor participa la alegeri parlamentare anticipate pe listele partidului AUR

USB

Liderul partidului Uniunea Salvați Basarabia (USB), Valeriu Munteanu, a anunțat că va participa la alegerile parlamentare anticipate pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), lansată recent în Republica Moldova. Scopul acestei decizii este de a crea o forță unionistă puternică la alegerile parlamentare din 11 iulie, a explicat liderul USB, Valeriu Munteanu.

„Venim să oferim cetățenilor posibilitatea o forță politică puternică care va asigura unirea cu România pentru aderarea la UE și NATO” a declarat Valeriu Munteanu.

Liderul AUR din Republica Moldova, Vlad Bilețchi a îndemnat și alte partide care se pronunță pentru unirea cu România să se alăture formațiuni sale pentru a participa în comun la scrutinul parlamentar anticipat.

„Este normal ca parlamentul să reprezinte oglinda societății, întrucât tot mai mulți oameni doresc unirea cu România”, a spus Bilețchi.

Pe 28 aprilie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentului. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că în data de 11 iulie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente