Anunț important pentru moldovenii aflați în Israel în contextul bombardamentelor masive

Israel

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel vine cu un anunț important pentru cetățenii moldoveni care se află în Israel. Anunțul este făcut în contextul bombardamentelor masive a orașelor israeliene, care au avut loc pe parcursul zilei de ieri și în dimineața zilei de astăzi.

Se recomandă cetățenilor moldoveni să urmărească și să urmeze cu strictețe directivele de securitate, anunțate de către autoritățile israeliene.

„Pe cât este posibil, Ambasada recomandă abținerea de la aflarea în locuri publice, părăsirea domiciliului doar în cazuri stringente, utilizarea adăposturilor antirachetă în cazul reluării bombardamentelor. Pentru mai multe detalii despre acțiunile ce trebuie întreprinse în cazul în care vă aflați într-o localitate asupra cărei sunt lansate rachete le găsiți aici. De asemenea, Ambasada este în contact permanent cu autoritățile israeliene și informează că la momentul de față nu există informații despre cetățeni ai Republicii Moldova, care ar fi avut de suferit de pe urma bombardamentelor”, anunță ambasada.

Autoritățile israeliene au anunțat starea de urgență în materie de securitate, în anumite localități, unde este impus un regim special de activitate. Cetățenii sunt chemați să respecte restricțiile introduse.

De asemenea se anunță că activitatea Aeroportului Internațional Ben Gurion, după o pauză a fost reluată, fiind operate zborurile programate anterior.

Ambasada activează în regim normal. Pentru întrebări puteți apela la numărul: 037770544.

Amintim că metropola israeliană Tel Aviv a fost ţinta, marţi seară, a unui atac masiv cu rachete lansate din Fâşia Gaza, după ce armata israeliană a distrus o clădire cu 13 etaje, turnul Hanadi, considerată un fief al mișcării Hamas. Premierul israelian, care a promis o ripostă dură, și-a avertizat concetățenii că acțiunile violente ar putea dura „ceva timp”. Trei cetățeni israelieni și peste 30 de palestinieni au murit în această spirală a violențelor, cea mai gravă din ultimii patru ani.

Autorităţile israeliene au suspendat marţi seara temporar zborurile către Aeroportul Internaţional Ben Gurion din Tel Aviv ca urmare atacului intens cu rachete lansate din Fâşia Gaza.

Și școlile din mai multe orașe din sudul Israelului vor rămâne închise miercuri.

Braţul armat al Hamas susține că a lansat 200 de rachete, marți seara, în direcţia Tel Aviv-ului. Ore în șir s-a auzit zgomotul sirenelor și sunetul interceptoarelor antirachetă ale scutului Iron Dome.

Armata israeliană susține că începând de luni seara, circa 500 de rachete au fost trase asupra teritoriului israelian. Sunt trei morți și zeci de răniți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente