Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii de Stat din Moldova a demarat celebrarea Zilei Europei. În cest sens au fost lansate activități, concursuri și expoziții, dedicate marcării solidarității şi valorilor europene. Promovarea interesului studenţilor pentru domeniul studiilor europene este prioritar și se înscrie plenar în agenda universitară, care susține integrarea în UE.
Evenimentul a fost deschis de către Igor Şarov, rector USM, Alexandru Solcan, decan FRIŞPA, Grigore Vasilescu, director Centrul de Studii Europene, FRIŞPA şi Cristina Ejov, șef Departament Relaţii Internaţionale, FRIŞPA, scrie usm.md.
Lansarea oficială a urmat cu o agendă plină de activităţi online, destinate Zilei Europei şi Zilei Vecinătăţii Uniunii Europene. În prima parte a programului a avut loc prezentarea posterelor, dedicate Zilelor Europei&vecinătăţii UE, plasate pe pagina Facebook a FRIŞPA, precum şi expoziţia virtuală „Cunoaştem şi promovăm valorile europene”, organizată de către Ecaterina Zasmenco, director Biblioteca Centrala USM.
În cea de-a doua parte a programului s-a desfăşurat Concursul de eseuri, ediţia a IV-a „UE: Privind în viitor –valori comune, visuri comune”, care a întrunit participanţi de la FRIŞPA USM, Facultatea de Drept, USM şi USEM. Evenimentul a fost organizat în cadrul activităţilor proiectului ENACTED – European Union and its Neighbourhood; Network for Enhancing EU’s Actorness in the Eastern Borderlands, cofinanțat de Uniunea Europeană.
Aprecierea celor mai bune eseuri a fost efectuată de o Comisie de jurizare care a desemnat următori studenţi:
# Locul I – Ilinca Crudu, studentă, an II, RI, FRIŞPA;
# Locul II – Marius Brînză, student, an I, Drept, USM;
# Locul III – Ilie Prodan & Elena Chiosa, studenţi an II, RI, FRIŞPA.
Menţiuni:
# Cătălina Şeremet, studentă, an I, Drept, USM;
# Nicoleta Botezatu, studentă, an I, RI, USEM;
# Alina Tamazlîcaru, studentă, an II, Drept, USM.
În zilele următoare vor fi organizate alte evenimente semnificative la care FRIŞPA invită cu drag întreaga comunitate universitară, precum şi publicul larg, printre care menţionăm: Conferința FRIȘPA: „Grupul de la Vișegrad, la 30 de ani de la constituire”, ţinută de E.S. Bartlomej ZDANIUK, ambasadorul Poloniei la Chișinău, dr. hab. în științe politice (va avea loc pe 11.05.2021, la ora 08.00, pe platforma Zoom) şi conferinţa online „What kind of power could the European Union be?”, ţinută de Prof. Olivier COSTA, College of Europe, (va avea loc pe 13.05.2021, la ora 11.00, pe platforma Zoom).