Dezvoltarea transparenței și a comunicării eficiente dintre autoritățile publice locale și cetățeni tinde să aducă plus valoare comunităților din raionul Cahul. Datorită unui șir de activități, în viața comunităților pot fi atrase tot mai activ persoanele plecate peste hotare, diaspora – sunt concluziile care au stat la baza proiectului „Creșterea gradului de transparență a 5 autorități publice locale din raionul Cahul”, implementat pe parcursul unui an de către Asociația Obșteasca „Cahul 2030”.
Datorită proiectului, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local in Republica Moldova”, cetățenii interesați de activitatea autorităților publice locale au putut viziona online ședințele Consiliului Municipal Cahul și ale Primăriei Cahul. În cadrul aceluiași proiect, au fost produse 43 de emisiuni cu participarea aleșilor locali și a reprezentanților societății civile, unde au fost discutate principalele probleme din municipiu.
Vezi în videoclipul de mai jos mai multe detalii despre proiectul implementat.
În perioada anilor 2019-2021, programul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, a oferit peste 100 de granturi în valoare de circa 3 milioane de euro. Scopul proiectului este să susțină organizațiile societății civile de nivel local în activitatea lor de promovare a principiilor Bunei Guvernări, de monitorizare a transparenței și a responsabilității instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.
Partenerii de implementare ai proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” sunt: Asociația pentru Politică Externă (APE), Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și Asociația Obștească „Centrul European Pro-Europa din Comrat”.