Patru companii internaționale de top au adus un aprilie intens la Universitatea Tehnică a Moldovei

FET

Pe parcursul lunii aprilie, administrația Facultății Electronică și Telecomunicații (FET) a Universității Tehnice a Moldovei a organizat în colaborare cu patru companii internaționale de top o serie din 12 workshop-uri online pentru studenții de la ciclurile I – Licență și II – Master.

Printre raportorii cu renume care au acceptat să abordeze prin prisma experienței proprii subiecte actuale din domeniu, profesorii FET au fost mândri să le prezinte studenților de astăzi trei specialiști care s-au format și și-au dezvoltat competențele atât ca studenți, cât și în calitate de colaboratori ai FET, actualmente fiind specialiști de performanță în cadrul unor companii internaționale de top, precum:

  • Serghei ISTRATI, Program Director FBB, PMO, Telefonica Germany Account, Huawei Technologies Deutschland GmbH, care s-a referit la Managementul proiectelor-standard de performanţă în domeniul telecomunicațiilor”;
  • Radu DRUȚĂ, Consultant ERP & BI, Compania Althays GROUP, Annecy, Franța – prezentarea Entreprise Resource Planning (ERP) & Business Intelligence (BI)”;
  • Gheorghi GUZUN, conf. univ., dr. în domeniul sisteme informaționale, inteligență artificială și managementul datelor, Universitatea de Stat din California (SUA), campusul din San Jose (San Jose State University), Departamentul Computer Engineering – Gestionarea datelor”.

Alături de distinșii descendenți ai FET au evoluat cu prezentări captivante și alți specialiști internaționali de marcă:

  • Cristina DOLOȘCAN, Team Lider, echipa de recrutare, Stefanini Moldova – Prepare your ticket for the interview”;
  • Rebeca TOADER, Team Lider, echipa de recrutare, Stefanini România – 1st Job. Survival kit for new employees”;
  • TOADER Rebeca, Team Lider, echipa de recrutare, Stefanini România – Time Management”;
  • Maria-Teodora MAFTEI, Recruitment Specialist, Stefanini România, Ana-Maria TIHON, Team Leader, SDC, Stefanini Moldova, și Ion MASLENCO, Senior Software Tester, ADC, Stefanini Moldova – prezentări pe tema: „Learn IT. Can you?”.

Cu certitudine, cooperarea dintre FET – Huawei Technologies Deutschland GmbH, Compania Althays GROUP, Annecy, Franța, Universitatea de Stat din California (SUA), campusul din San Jose (San Jose State University),  Departamentul de Computer Engineering și Stefanini GROP se va concretiza în multiple evenimente de acest gen, tematicile abordate generând în continuare interesul studenților, cadrelor didactice și experților în domeniu, fiind foarte importante și binevenite în formarea viitorilor specialiști în domeniul comunicațiilor electronice formați la FET, Universitatea Tehnică a Moldovei.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente