Festivalul de filme The Calvert Journal lansează un concurs pentru realizatorii de filme din estul Europei și nu doar

rrrr

Festivalul Calvert Journal Film este un concurs pentru realizatorii independenți de filme care transpune într-o călătorie prin Europa de Est, Balcani, Rusia, Caucaz și Asia Centrală. Află care sunt condițiile de participare și pe ce platforme vor fi difuzate filmele pentru publicul larg.

Prima ediție a festivalului, lansat în anul 2020, a reunit peste 5 000 de oameni pentru a urmări șapte filme în decurs de o săptămână. În 2021, The Calvert Journal Film Festival va proiecta peste 30 de filme din cele șapte categorii ale concursului, iar filmele selectate vor concura pentru premiul celui mai bun film, câte un film din fiecare categorie și un premiu special pentru preferința publicului.

Concursul este deschis pentru toți doritorii și invită realizatorii de film din Noul Est să-și prezinte creațiile în următoarele categorii:
# Animație;
# Documentar;
# Film experimental;
# Film studențesc;
# Ficțiune;
# Limbă minoritară;
# Scurtmetraj.

Filmele vor fi selectate de un juriu internațional format din critici, programatori și realizatori, după o revizuire inițială de către echipa The Calvert Journal și selectori externi.

Prezentând filme de ficțiune și documentare de toate lungimile, festivalul invită publicul să urmărească problemele și istoriile din diferite părți ale regiunii și să celebreze cultura bogată și producția creativă a celor 28 de țări ale sale.

Festivalul de film Calvert Journal acceptă filme finalizate în decursul anului 2019 sau după, pentru care regizorul, producătorul și/sau majoritatea distribuției și a echipajului provin din una din cele 29 de țări din Noul Est: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kosovo, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, sau Uzbekistan. Plus la toate, filmul trebuie să fie realizat în una din aceste țări sau să reflecte aspectele vieții și identității din regiune, iar participanții trebuie să aibă vârsta împlinită de 18 ani.

Filmele pot fi vizionate online pe site-ul festivalului, toate vor fi difuzate în limba sa de origine cu subtitrări în limba engleză, iar dosarul de participare cu filmele proprii poate fi depus prin completarea unui formular.

Deadline-uri importante pentru cei ce doresc să participe:
# Lansarea deschiderii aplicărilor – 15 aprilie, 00:00 GMT;
# Lansarea închiderii aplicărilor – 15 iunie, 00:00 GMT;
# Desfășurarea festivalului – Octombrie-Noiembrie 2021, 00:00 GMT.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Aliona Popov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente