Cu 21 de ani în urmă, Vladimir Putin a devenit pentru prima oară președintele Federației Ruse. Cum a evoluat cariera lui

27191849

Exact cu 21 de ani în urmă, Vladimir Putin, din funcția de ofițer KGB a devenit președinte al Federației Ruse.

Înainte de numirea sa în funcția de prim-ministru al Federației Ruse în august 1999, Putin a avansat în carieră – de la asistentul rectorului Universității de Stat din Leningrad în domeniul afacerilor internaționale până la directorul Serviciului Federal de Securitate. Într-un discurs de Anul Nou în  ajunul anului 2000, primul președinte al Federației Ruse, Boris Elțin, a anunțat că demisionează și că îl înaintează la această funcție pe Vladimir Putin.

Inaugurarea oficială a președintelui rus Vladimir Putin a avut loc pe 7 mai 2000, iar în 2004 acesta a fost reales.

Putin nu a participat la alegerile din 2008, pentru că constituția nu permite realegerea aceluiași candidat de două ori la rând. Președinte a devenit persoana lui de încredere Dmitri Medvedev, iar Putin a devenit premier. În același an, au fost propuse amendamente la constituție, potrivit cărora președintele este ales nu pentru patru ani, ci pentru șase ani. Putin a redevenit șeful statului în 2012, iar în 2018 a câștigat din nou alegerile prezidențiale.

În anul 2020, constituția țării a fost din nou modificată. La propunerea deputatei Tereșkova, mandatele anterioare ale lui Putin au fost anulate, ceea ce îi permite să mai candideze încă de două ori la funcția de președinte.

Putin a declanșat mai multe conflicte armate în țările vecine. În august 2008, a „absorbit” o bucată de teritoriu din Georgia. În anul 2014, sub pretextul protecției vorbitorilor de limbă rusă în peninsula Crimeea și în regiunile Donbas și Lugansk, Putin a anexat aceste teritorii, iar războiul ruso-ucrainean continuă și în prezent.

Acum Rusia se află într-o izolare internațională asemănătoare cu Războiul Rece din secolul precedent.

În alegerile din 2016, Putin a fost învinuit că s-a implicat în alegerile prezidențiale din SUA, prin spargerea conturilor personale ale demnitarilor americani, manipulare în presă și altele. Toate aceste lucruri au s-ar fi întâmplat cu ajutorul hackerilor guvernamentali.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente