Autoritățile spun că proiectul de reparație a clădirii Circului din Chișinău se află la etapa de finalizare

circ
Foto: agora.md

În anul 2019, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în comun cu Delegația Uniunii Europene a demarat prin intermediul Programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, procedura de reabilitare a arenei mari a Circului din Chișinău.

Edificiul Circului din Chișinău a fost inaugurat în anul 1981, având cea mai mare sală de spectacole din Republica Moldova în formă de amfiteatru cu o capacitate de 1900 de locuri și arenă cu diametrul de 13 metri. Începând cu anul 2014, după o pauză de aproximativ 10 ani, Circul din Chișinău și-a reluat activitatea prin relansarea spectacolelor de circ și inaugurarea arenei mici.

Astfel, până în prezent, la implementarea proiectului de reparație capitală a edificiului Circului din Chișinău s-a realizat raportul expertizei tehnice a clădirii; a fost selectată compania străină pentru elaborarea proiectului de execuție a lucrărilor de reparație capitală și au fost identificate opțiunile de multifuncționalitate a arenei mari a circului, pentru a putea fi desfășurate și alte activități culturale și de agrement decât spectacole de circ.

La momentul de față, proiectul se află la etapa de finalizare. În acest context, ministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, a solicitat ca săptămâna viitoare, proiectul să fie discutat și în cadrul Consiliului Național al Monumentelor Istorice astfel ca specialiștii din domeniu să se expună și să propună soluții optime pentru ca proiectul să poată fi definitivat.

Valoarea estimativă a lucrărilor de reparație capitală a clădirii Circului din Chișinău a fost estimată la peste 9 milioane de euro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente