Comisia Electorală Centrală a făcut publică lista partidelor și altor organizații social-politice care au dreptul să participe la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Aici sunt incluse 53 de formațiuni politice care pot să-și înainteze candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Amintim că, în conformitate cu prevederile legislației electorale, dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele şi alte organizații social-politice înregistrate, în modul determinat, până la stabilirea datei alegerilor.
Până în prezent, CEC a înregistrat blocul electoral „Partidul Nostru”. Totodată, PSRM și PCRM discută crearea unui bloc electoral care „să apere integritatea și suveranitatea Moldovei”.
Pe 28 aprilie Curtea Constituțională a declarat neconstituțională introducerea stării de urgență, lucru ce a dat undă verde președintei Maia Sandu să dizolve parlamentului. Ulterior acestei decizii, Maia Sandu a anunțat că a semnat un decret de dizolvare a parlamentului și că în data de 11 iulie 2021 vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.