Continuă demolarea gheretelor din Capitală. Pavilioanele de pe strada Ion Creangă, în proces de evacuare

182108862_2917873218434607_5479526217555265630_n

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că astăzi a început demolarea gheretelor amplasate pe trotuar și în preajma cinematografului Flacăra din sectorul Buiucani.

„Astăzi a început demolarea pavilioanelor. Amenajarea teritoriului din preajma pieței se încadrează în proiectul de reparaţie a străzii Ion Creangă. Astfel, pe o suprafaţă de opt ari în preajma pieței de pe strada Ion Creangă, au început lucrările de demolare şi evacuare a gheretelor amplasate pe trotuar şi care au contractul de arendă expirat.” a menționat Ion Ceban.

Amintim că Primăria municipiului Chișinău a anunțat că în perioada 05.05.2021 – 07.05.2021, va fi suspendat total traficul rutier pe strada Ion Creangă, pe tronsonul cuprins între străzile V. Belinski și E. Coca, în ambele direcții. Măsura a fost luată în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a rețelelor inginerești, în cadrul proiectului „Lucrări de reparație capitală a străzii Ion Creangă din municipiul Chișinău, cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente