Chișinăul încă rămâne sub „Cod roșu”. Care este situația COVID-19 la capitală și câte persoane au fost imunizate

vacciinare

În ultimele săptămâni în capitală se atestă o scădere a morbidității prin infecția COVID-19, în prezent fiind înregistrate 10 5679 de cazuri per municipiu. Informații în acest sens au fost prezentate marți, în cadrul ședinței operative săptămânale de către Tatiana Bucearschi, șefă a Direcției generale asistență socială și sănătate.

Potrivit sursei citate, în spitalele municipale sunt internați 359 de pacienți confirmați COVID-19 (conform datelor din 03.05.2021), dintre care 37 în stare foarte gravă, iar 178 de pacienți în stare gravă.

Cât privește situația privind imunizarea cetățenilor din municipiu, e de menționat că, până în prezent 33 517 de persoane au beneficiat de prima doză de vaccin și 3 269 de persoane au primit și a doua doză.

Având în vedere incidența sporită de infectare cu COVID-19 în municipiul Chișinău, autoritățile capitalei solicită inițierea imunizării cu vaccinul anti COVID-19 la cerere, cu activarea sistemului de programare prealabilă. Totodată, se solicită mobilizare deplină pentru imunizarea populației din teritoriul administrat, în funcție de disponibilitatea vaccinurilor.

La Centrul Municipal de Vaccinare, care are o capacitate de 1 200 persoane pe zi, continuă vaccinarea grupurilor profesionale organizate.

E de menționat că, în conformitate cu Hotărârea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, nr. 35 din 30 aprilie 2021, în baza indicatorului de incidență cu COVID-19 în ultimele 14 zile mai mare de 100 de cazuri la 100 mii populație, pe teritoriul municipiului Chișinău este stabilit „COD ROȘU” cu menținerea stării de urgență în sănătatea publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente