Ce cred participanții primei ediții XY Accelerator despre program. Interviu cu Stas și Eugenia, fondatorii startup-ului Teleportravel

stassieugenia

Teleportravel este un marketplace care oferă itinerarii cu ajutorul unui ghid online, pentru cei care doresc să-și economisească timpul și banii în planificarea călătoriilor.

Teleportravel este unul dintre cele două startup-uri din prima ediție a programului care au primit investiții financiare în valoare de $8.000 din partea programului XY Accelerator. Mai jos, urmează un interviu cu echipa fondatorilor din spatele Teleportravel.

Cum ați decis să aplicați la programul XY Accelerator? Ce așteptări ați avut de la program?

Stas: Personal, urmăresc de mult timp evenimentele și proiectele organizate de către echipa XY. Am și participat la un hackathon organizat de ei în anul 2019. Atunci am creat un somelier-chatbot pentru degustări de vinuri. Evenimentul s-a desfășurat în format offline, la Tekwill … ehhh, vremuri înainte de pandemie) Împreună cu Eugenia (co-fondatoarea Teleportravel) am venit doar să ascultăm. Însă, după ce am făcut cunoștință cu mentorii din cadrul hackathon-ului, am decis să realizez proiectul la care demult visez. Am mers atunci la risc, deoarece am înțeles că ne va fi destul de complicat să realizăm totul fără un oarecare ajutor.

După asta am aplicat la XY Accelerator pentru a primi susținere în dezvoltarea afacerii. Odată ajuns în program, așteptările mele au fost peste așteptări, chiar dacă a început pandemia și eram nevoiți să lucrăm de acasă.

Cum a apărut ideea de a crea compania Teleportravel?

Stas: Această ideie mi-a venit în 2018. În timp ce activam în domenul marketingului online și realizarea de chatbot-uri, am creat un ghid online pe nume Togy, pentru turiștii care vin la Chișinău. Atunci am înțeles că industria turismului are nevoie de soluții inovative și digitale.

Pandemia a dat turismul global peste cap. Iar turismul intern a simțit o creștere destul de semnificativă. În cele din urmă, Teleportravel a început ca un proiect de călătorie prin cele mai minunate zone din Moldova, cu ajutorul unui ghid online. 

 

Ce ați reușit să obțineți în urma participării la XY Accelerator?

Stas: Înainte de program, atunci, când îmi apărea prin minte  o idee nouă (foarte multe la număr) ,din start începeam să dezvolt un logo, o pagină web și cărți de vizită, iar abia după asta, încercam să vând, fără să înțeleg cui și ce problemă încerc să rezolv. Datorită programului XY Accelerator, am învățat cum trebuie să gândesc – mai întâi vinde, apoi crează.

Primul pas este identificarea problemei și nevoilor pieței. Și numai după ce ai găsit piața spre care te orientezi și ai aflat care sunt problemele ei, doar atunci începi să lucrezi la o soluție. După care vor urma multe procese de testări a ipotezelor care te vor învăța cum să-ți îmbunătățești produsul. 

Eugenia: Lumea startup-urilor a fost ceva necunoscut pentru mine, am auzit despre ea, dar nu i-am dat mare importanță. Datorită programului XY Accelerator, am înțeles principiul startup-urilor, am înțeles care este diferența dintre un startup și o afacere mică, că scopul oricărui startup este să crească cât mai rapid.

 

A fost suficientă investiția pe care ați primit-o ($8000)?

Stas: Da, această sumă ne-a oferit posibilitatea de a ne concentra strict pe dezvoltarea produsului și pe nevoile consumatorilor. 

 

La ce etapă sunteți acum, după finalizarea programului?

Eugenia: Noi continuăm să lucrăm activ cu mentorii și partenerii din program. Organizăm ședințe săptămânale în care discutăm despre toate progresele și problemele cu care ne ciocnim. Iar echipa din spatele acceleratorului ne oferă mentorat în continuare. 

Stas: Inițial, planificam să creăm o platformă internațională. Proiectul a fost lansat în Moldova, unde am obținut anumite rezultate, iar la începutul anului 2021, am început să explorăm noi piețe, precum România, Ucraina, Turcia și Spania, creând rute și dezvoltând funcționalitatea platformei și a ghidului online.

 

Ce sfaturi le-ați da celor care încă nu au aplicat la program?

Eugenia: Să ai doar o idee și să încerci să lucrezi la ea – sunt doua lucruri absolut diferite. Programul îți oferă ocazia să testezi ceea la ce visezi de mult timp.

Stas: Este foarte important să obții feedback de la alte persoane. Poți fi sigur că ideea pe care încerci să o dezvolți este genială și originală, dar prin prisma opiniilor altor oameni cu experiență, vei înțelege unde ai greșit. Dar să fii ghidat absolut gratuit în ceea ce faci, este o experiență foarte valoroasă.

Și chiar dacă nu vei fi acceptat în program, va fi o experiență utilă pentru viitoarele idei.


###

Reamintim că a treia ediție a programului XY Accelerator se va desfășura în perioada 1 iunie – 31 august 2021.

Pentru a aplica la program, este necesar să completezi formularul de înregistrare.

Aplicările sunt deschise până pe 20 mai 2021.

Pentru a fi la curent cu toate actualizările despre program, accesează pagina de facebook.

Mai multe detalii despre program pot fi găsite aici.

Taguri: #XY Accelerator
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente