Administrarea banilor publici în municipiul Bălți a fost subiectul mai multor investigații realizate de către „Asociația pentru Drepturile Omului LEX 21”, unul dintre beneficiarii Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”. Autorii au semnalat mai multe scandaluri legate de corupţie la întreprinderile municipale care utilizează mijloace bugetare şi care, ulterior, au servit drept temei pentru iniţierea unor dosare penale.
Astfel, prin activitățile pe care le-a implementat pe parcursul unui an, în cadrul proiectului „Mobilizare pentru monitorizare”, organizația și-a propus să sporeasca rolului cetăţenilor mun. Bălţi şi ai raionului Sângerei în monitorizarea utilizării banilor publici şi participarea lor în procesul guvernării pentru o mai bună administrare a bunurilor publice.
Mai multe detalii despre activitățile proiectului vezi în videoclipul de mai jos.
În perioada anilor 2019-2021, programul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, a oferit peste 100 de granturi în valoare de circa 3 milioane de euro. Scopul proiectului este să susțină organizațiile societății civile de nivel local în activitatea lor de promovare a principiilor Bunei Guvernări, de monitorizare a transparenței și a responsabilității instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.< Partenerii de implementare ai proiectului „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” sunt: Asociația pentru Politică Externă (APE), Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și Asociația Obștească „Centrul European Pro-Europa din Comrat”.