(doc) Nici în acest an elevii nu vor susține tezele semestriale. Mediile se vor calcula în baza notelor acumulate

elevi-800×450-1

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării informează că în toate instituțiile de învățământ cu clase liceale, indiferent de forma de activitate se anulează tezele semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, în funcție de specificul profilului instituțional. Un ordin în acest sens a fost semnat la, 29 aprilie, de către ministra educației Lilia Pogolșa.

Decizia a fost luată după consultările cu comunitatea educațională din țară, ținându-se cont de faptul că elevii claselor X-XI au fost antrenați în procesul educațional în mare parte la distanță.

Drept urmare, media semestrială la disciplinele de studii din ciclul liceal la care urmau să fie susținute teze semestriale în sesiunea de vară, 2021 se vor calcula din media aritmetică a notelor curente, obținute pe parcursul semestrului II.

Ordinul nr. 443 din 29.04.21 privind anularea tezelor semestriale din sesiunea de vară a anului de studii 2020-2021 și proba practică la disciplinele de studii specifice ariei curriculare Sport și Arte, a fost transmis către organele locale de specialitate în domeniul învățământului pentru a fi adus la cunoștință tuturor managerilor instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice.

Amintim că, anul trecut, tezele semestriale la fel au fost anulate, iar mediile anuale s-au bazat pe mediile din primul semestru și cele din al doilea semestru.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente