Editura Cartier vine cu noutăți literare. Cu ce cărți îți poți îmbogăți biblioteca

aprilie 21

La acest sfârșit de aprilie, editura Cartier a publicat o listă de cărți care vă pot fi curioase și cu siguranță, vă pot îmbogăți biblioteca proprie.

Igor Vieru, un album de Roland Vieru (colecția Art). Legată, supracopertă, 328 pag. Preț: 109 RON/ 499 MDL

„Revalorificând, recreând, actualizând formele tradiţionale folclorice, dându-le şi o viaţă mai dură, mai perfectă, mai rafinată, ar rezulta o artă a îndrăznelii sănătoase a modestiei noastre.” (Igor Vieru)

Prematur (poeme), de Miruna Vlada (Rotonda). Broșată, 116 pag. Preț: 29 RON/ 119 MDL

„Furia și refuzul sunt două materii esențiale, cu potențial explozibil, pe care Miruna Vlada le activează în acest volum. Energia lor decide și tonalitatea, și expresia cărții – de manifest radical împotriva oricăror tentative de a controla alegerile unei femei, dreptul ei de a decide în răspăr cu așteptările generale. Poemele Mirunei Vlada se hrănesc din forța unui Nu violent spus trecutului, dintr-o ruptură dureroasă și intimă, dar și dintr-o scrutare lucidă, plină de indignare, a unei lumi în care abandonul a trecut drept dragoste, perpetuând trauma, iar injustețea, drept ordine firească a lumii. Prematur crește dintr-o rană, dar, în același timp, deschide un orizont al vindecării, al transformărilor după propriile legi. E un pumn și o mângâiere, așa cum puține cărți de poezie au reușit să fie, balada grunge pe care mamele noastre nu și-au putut-o permite.” (Alina Purcaru)

„Am fost tentat să spun că Miruna Vlada își desăvârșește aici proiectul politic devenit evident odată cu Bosnia. Partaj. Mi-am imaginat chiar cum, urmând exemplul Facultății de Farmacie, o clinică neonatologică (neapărat privată) și-ar tapeta pereții cu versuri din Prematur: «nu ai job, nu îți poți permite un copil;/ ai job, nu ai timp pentru un copil». Ideea nu mi se pare rea nici acum, dar nu sunt sigur că ea n-ar trăda intenția profund personală, casant personală, a volumului. Retorica de manifest se resoarbe perfect în organic. În bio- și psihologic. Nici urmă de dogmatism, așadar: ceea ce e general funcționează sub regimul meditației (de o paralizantă acuitate, aceasta), ceea ce e particular ține de regimul necontrafăcut al confesiunii. Rareori am citit o poezie mai empatică față de ceilalți și mai necruțătoare față de sine.” (Cosmin Ciotloș)

Animale din ere apuse. Mic atlas ilustrat, de Maja Safstrom (Codobelc). Traducere din engleză de Dorin Onofrei. Legată, 112 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

Știai că lebăda-gigant era mai înaltă decât un om adult? Ori că strămoșul calului era de mărimea unui câine? Ori că mamuții depozitau surplusul de grăsime într-o cocoașă după ceafă? Aceste curiozități și încă multe alte lucruri fascinante și bizare din lumea animalelor de mult dispărute sunt ilustrate, cu amănunte amuzante, în această fermecătoare colecție.

Au mai apărut: Mic atlas ilustrat de curiozități uimitoare despre animale și Curiozități uimitoare despre puii animalelor.

Tata Vasile, ediția a II-a, completată, de Vladimir Beșleagă (Cartier popular). Broșată, 220 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

„- Fiind iarnă, ger mare, povestea maică-mea la mulţi ani după aceea, când mă dezbrăcam și se vedeau oasele pieptului stricate, tat-to, beat acasă, vede trecând pe un oarecine pe drum și…

Hai să se laude: Să vezi ce fecior am! Niciuna, nici două, vine-n casă, te înhaţă așa gol cum erai, te scoate pe frigul cel mare afară și, dându-se la gard, mi te arată acelui trecător pe drum…

Ai răcit rău dintr-aceea, te-ai îmbolnăvit și erai să mori… Cum de n-am murit? Ce noroc am avut? Cum de-am scăpat cu zile?…

Asta a fost prima cumpănă în viaţa mea. Mi-a venit de la tatăl meu, de la Vasile. Asta ar fi una din isprăvile lui, de-acum familist fiind și tată.

Atâtea urmau să vină! (V l a d i m i r Be ș l e a g ă)

eBook Cartier:

Pe contrasens, de Oleg Serebrian. Preț: 5,99 USD

„Nu mai aveam nicio cale de retragere. De fapt, ca să fie clar: nu am luat decizia de a muri pentru că mi s-a urât viața și nici din pricina groazei devastatoare de repetarea experiențelor prin care trecusem la Sachsenhausen, ci pentru că am înțeles cum am trăit și că nu mai puteam trăi nici astfel, nici altfel. Ne luăm zilele atunci când nu mai avem pentru cine sau pentru ce exista. În viață ne ține fie dragostea și grija pentru cineva, fie sentimentul unei datorii, certitudinea unei meniri. În momentul când constați că nu ai nici una, nici cealaltă, ajungi la punctul zero, descoperind abia atunci că moartea e o fatalitate, iar viața o șansă unică. Cât suntem tineri, nu pricepem în ce măsurănașterea noastră a fost un accident improbabil și nici măcar faptul că odată născuți, moartea ne așteaptă neîndoielnic. Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment, marele moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit. Nu razi nimic din ea.” (Oleg Serebian)

Ard pădurile, de Paula Erizanu. Preț: 3.99 USD

„Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură şi fără continuitate, intermitenţe interioare ale unor noi impulsuri şi vechi utopii. Socialişti utopici, bolşevici, narodnici, menşevici, aceşti purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluţiei din 1917 printr-o lume care se schimba radical şi definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat şi de viitor nesigur în conştiinţele unor tinere femei de atunci, precum Aleksandra Kollontai, prima femeie ministru (dar şi comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiaşi Lenin? Cum se despărţeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obişnuinţe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieţii domestice ale unei mame şi soţii? Cum vedeau viaţa frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o ştiau şi câtă cunoaştere a naturii omeneşti, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ţinute sub obroc? lată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent şi curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile.” (Simona Sora)

Secolul XX1. Istorie recentă și futurologie, volum coordonat de Alex Cistelecan. Preț: 3,99 USD

„20 de ani pot defini o epocă, pot marca sau prefigura direcţia unui întreg secol. Ultimii 20, primii din 21, n-au fost, ce-i drept, săraci în evenimente… N-a fost plictisitor, fără doar şi poate, şi promite să devină tot mai palpitant. Dar cu ce am rămas – ce putem desprinde din această avalanşă de evenimente? Ce tendinţe de termen mediu şi lung se decelează în spatele lor, care ar fi naraţiunea istorico-filosofică în care le-am putea plasa ca momente? Cum arată aşadar secolul 21, în tendinţele sale esenţiale, în sfera social politică, judecat după prima sa „miniepocă”? Ce e definitoriu şi nou – fie şi chiar ca o reluare aparte a unor tendinţe mai vechi – pentru ultimele două decade, și în ce măsură deschid sau trasează ele anumite tendinţe si direcţii cu ambiţii structurale, epocal-destinale?” (Alex Cistelecan)

Cartea foametei, de Larisa Turea. Preț: 5,99 USD

„Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că porneşte, ca orce investigaţie veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viaţă… Adevărată carte de sertar, investigaţia s-a articulat în ultimul deceniu de existenţă al sistemului patronat de Kremlin şi cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat şi de partid, referitbare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, şi un manunchi de fotografii de epocă, profund evocatoare şi ele.

Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supravieţuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar şi mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) şi mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depăşit în total cifra de 250 000 de oameni, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, ameninţaţi cu extincția.” (Ovidiu Pecican)

Cărțile Cartier pot fi procurate online pe cartier.md și în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente