Vicepreședintele Platfomei DA, Alexandr Slusari insistă asupra extinderii restricțiilor privind exportul de grâu din rezerva de stat, aceasta fiind singura soluție pentru ca securitatea alimentară a Moldovei să fie în afara oricărui pericol.
Astfel, printr-o postare pe facebook, Slusari a făcut publice actele în care sunt indicate rezultatele expertizei a 17 000 de tone de grâu, aflate în portul Giurgiulești.
„Pentru 17 000 de tone. Este indicată roada grâului 2020, deși se cunoaște că din rezerva de stat a fost eliberat grâu din anul 2016. Glutenul 22, deși grâul din rezerva de stat a avut alt indicator de gluten. Sau expertiza este falsificată sau grâul din rezervă a fost amestecat cu alt grâu.
n orice caz, pentru mine este clar că după 30 aprilie se pregătește exportul celor 17 000 de tone. Grâul continuă să vină în port. Unica ieșire legală din situația despre care strigăm aproape de o lună, este INTERZICEREA exportului de grâu” a menționat Slusari.
Amintim că, recent, în spațiul public au apărut informații că, din rezerva de stat se scoate grâul, roada anului 2016, pentru a fi înnoit cu roada anului 2021. Președinția a propus guvernului interzicerea exportului acestuia până la data de 30 mai, însă executivul s-a limitat la două săptămâni. Consiliul Suprem de Securitate a recomandat ca grâul să fie distribuit crescătorilor de animale și agenților economici din domeniul panificației.