În zilele de 22-23 aprilie, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) s-au desfășurat lucrările conferinței științifice naționale a doctoranzilor „Metodologii contemporane de cercetare și evaluare”, care se înscrie în șirul evenimentelor consacrate aniversării a 75-a de la fondarea USM. Conferința a avut loc în cadrul a șase secțiuni cu 22 de ateliere, care au întrunit peste 300 de doctoranzi de la școlile doctorale ale USM și de la alte școli doctorale din țară și de peste hotare.
Secțiunea Științe Juridice cu genericul „Metodologii contemporane de cercetare și evaluare juridică” a fost organizată sub egida Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și a reunit cinci ateliere de lucru. În ședința de deschidere a lucrărilor conferinței dna Rodica CIOBANU, dr., conf. univ., directoare a proiectului de cercetare Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului, în numele echipei de cercetare a apreciat gradul de implicare a cercetătorilor și a doctoranzilor în configurarea unei agende consistente și diversificate, care urmărește ca scop identificarea soluțiilor la problemele actuale ale științei juridice, prin implementarea unor metodologii actuale de cercetare și evaluare, transmite usm.md.
La nivel național, cercetătorii Universității de Stat din Moldova implementează tradiții sănătoase, orientate spre valorificarea oportunităților societății bazate pe cunoaștere, susținerea și ghidarea cercetării științifice pentru a acoperi acele arii care sunt vulnerabile, care sunt actuale și imperios necesare Republicii Moldova.
Conferința a avut loc în cadrul a șase secțiuni cu 22 de ateliere, care au întrunit peste 300 de doctoranzi de la școlile doctorale ale USM și de la alte școli doctorale din țară și de peste hotare, la care au fost prezentate lucrări din diverse domenii de cercetare, ghidate și apreciate de consiliile științifice formate din personalități marcante din țară și de peste hotare.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.