Studenții de la UTM au participat la un workshop internațional organizat de compania franceză Althays GROUP

utm-8-920×498

Studenții de la ciclurile I – Licență și II – Master și cadrele didactice din cadrul Facultății Electronică și Telecomunicații a UTM au avut prilejul revederii unui vechi prieten al FET – Radu DRUȚĂ, consultant ERP & BI, Compania Althays GROUP, Annecy, Franța, care a venit pe online cu un nou workshop internațional, de astă dată pe tema „Managementul resurselor materiale şi logistică”.

Workshop-ul a avut drept scop dezvoltarea competențelor ce țin de managementul logistic a studenților FET de a iniția discuții, colaborări, parteneriate cu compania franceză Althays GROUP, transmite utm.md.

Prin acest workshop, studenții au sesizat că sub aspect economic, managementul logistic relevă arta planificării şi conducerii logisticii în sprijinul procesului de producţie al companiei, pornind de la selecţia furnizorilor, mişcarea materialelor în interiorul firmei şi distribuirea produselor finite până la consumatorul final. Înţelegerea acestui domeniu în cadrul firmei, ca actor important al economiei globale, presupune cunoaşterea comportamentului de cumpărare al companiilor, managementul stocurilor, planificarea şi controlul producţiei, managementul calităţii, managementul transportului şi distribuţiei.

Logistica asigură, prin managementul specific, gestiunea integrată a fluxului tuturor materialelor şi produselor finite înspre şi dinspre întreprindere. Obiectivul fundamental al managementului logistic este furnizarea bunurilor/serviciilor către clienţi cu cele mai mici costuri. Gestiunea integrată a întregului ciclu operativ al întreprinderii cuprinde: proiectarea, aprovizionarea, producţia, distribuţia, transportul şi depozitarea, livrarea la client, asistență post vânzări.

Astfel, LOGISTICA devine o componentă importantă a culturii organizaţionale, un sistem managerial performant, prin care firma este integrată, după principii de eficienţă şi eficacitate, într-un mediu ambiant tot mai competitiv.

Tematica abordată din punct de vedere practic și interactiv a fost apreciată atât de studenți, cât și de cadrele didactice, care au adresat sincere mulțumiri protagonistului prelegerii pentru informațiile prețioase și atmosfera plăcută a acestui workshop.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente