Socialiștii și Partidul „ȘOR” au votat încă o dată anularea „legii miliardului”. În martie, a fost declarată neconstituțională

37b2b13dfe92624bdc7f60fa6a5a792a

Parlamentul din nou a votat anularea „legii miliardului” care, apropo, a fost declarată neconstituțională în luna martie 2021. „Proiectul de lege înaintat are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, utilizarea eficientă a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite, neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat”, se arată în nota argumentativă.

„Având în vedere cotele procentuale ce urmează a fi achitate, suma totală pentru acoperirea obligațiunilor de stat va depăși 25 de miliarde de lei, adică aproape de două ori mai mult decât costul nominal al obligațiunilor de stat. Astfel, Legea nr. 235 creează о sarcina suplimentară considerabilă asupra bugetului de stat”, se mai menționează în nota informativă.

Andrian Candu l-a întrebat pe autorul proiectului de lege, Petru Burduja: „Care este diferența dintre legea votată în luna decembrie și declarată neconstituțională și legea pe care o propuneți azi?”

Petru Burduja, PSRM: „Diferența este că noi le-am permis deputaților să vină în termen de 10 zile cu amendamente și modificări la această lege, pentru că motivul declarării neconstituționale a ținut de faptul că nu s-a respectat «termenul de 10 zile».”

Andrian Candu: „Decizia CC nu a ținut de «termenul de 10 zile», ci de lipsa avizului guvernului (n.r. și de această dată avizul lipește) și de alte chestiuni economice. Cu regret, călcați pe aceeași greblă.”

Anularea „legii miliardului” a fost una din promisiunile nerealizate ale președintelui în exercițiu, Igor Dodon. Este una dintre promisiunile incluse în programul electoral al lui Dodon din anul 2016 și care pe perioada mandatului lui de președinte nu a fost realizată.

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente