Rusia anunță că își retrage forțele armate de la granița cu Ucraina

Jmg9NDQwJmhhc2g9MmFjMGE2NWUzOWE3ZmQ4MjRkNWU1YTM5MDMzNWI5M2Q=.thumb
Foto:Profimedia Images

Rusia a ordonat comandamentului forțelor sale armate retragerea trupelor de la granița cu Ucraina în bazele permanente, după exercițiile militare desfășurate în Crimeea și Marea Neagră, relatează Meduza.io .

Anunțul a determinat o apreciere bruscă a rublei, după săptămâni de tensiuni cu Occidentul din cauza unei mari concentrări militare rusești lângă Ucraina.

Nu este clar dacă ordinul implică toate forțele mobilizate. Un diplomat al UE a declarat luni că Rusia a masat peste 100 000 de soldați în apropierea frontierei.

Reiterăm, că Ministerul rus al Apărării a anunțat joi începerea unor exerciții la scară largă în Crimeea și în Marea Neagră, la care participă peste 10 000 de militari și 40 de nave de război, precum și 20 de vase auxiliare, pe fondul tensiunilor cu Ucraina din cauza creșterii prezenței militare a Rusiei la frontiera ruso-ucraineană.

Ministrul Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, a ordonat ca până pe 1 mai să fie întoarse toate diviziile militare dislocate în sudul țării, anunță TASS.

„Consider că scopul nostru de verificare a abilității forțelor armate de apărare a țării a fost atins cu desăvârșire. În acest sens, ordonez încheiere campaniei de verificare a diviziilor dislocate în regiunile de sudul și vestul țării”, a declarat ministrul Șoigu în cadrul unei ședinte din Crimeea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente