Președinția Republicii Moldova va găzdui în această primăvară lucrările cunoscutului pictor Vladimir Palamarciuc. O expoziție ce conține 36 de tablouri ale sale, multe dintre ele create în anul pandemic 2020, a fost inaugurată astăzi în clădirea instituției. Tablourile, expuse la primele etaje ale clădirii, vor putea fi admirate de oaspeții Președinției și angajații administrației prezidențiale.
Expoziția de pictură din clădirea Președinției va funcționa în bază permanentă și va găzdui pictori și artiști vizuali din țara noastră. Autorii și lucrările expuse vor fi schimbate la fiecare trei luni.
„Ne propunem astfel să transmitem un semnal de sprijin pentru creatorii de artă din țara noastră,” spune Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova.
Inaugurând expoziția permanentă de artă, instituția își reconfirmă angajamentul de a încuraja arta din Republica Moldova și de a fi ambasadoarea culturii moldovenești. Odată cu încheierea perioadei pandemice, instituția va examina posibilitatea de a permite accesul tuturor doritorilor la vizitarea expoziției.