Autoritățile au decis să păstreze programul redus pentru piețe și centre comerciale

7c35acad7c8277d9cc5ade285d7b15911143b377c33faea798dc99e47ae04efa
Foto:Nadejda Roșcovanu

Autoritățile au decis să prelungească prevederile cu privire la prescurtarea programului de activitate pentru piețe și pentru centrele comerciale. Astfel, potrivit unei hotărâri a Comisiei pentru Situații Excepționale, piețele agroalimentare și cele nealimentare activează între orele 07.00 și 15.00, iar centrele comerciale și unitățile specializate de comerț cu amănuntul a produselor nealimentare – până la ora 18.00.

Odată cu expirarea prevederilor anterioare, atât Piața Centrală, cât și Piața Avicolă din strada Cărbunarilor din capitală urmau să revină la programul obișnuit, de la ora 06.00 și până la ora 18.00. Însă, spune directorul interimar al pieței, Ion Pîntea, s-a luat act de hotărârea Comisiei și, respectiv, administrația s-a conformat, programul fiind până la ora 15.00.

Potrivit hotărârii CSE, programul redus pentru piețe și centre comerciale va fi păstrat pe durata stării de urgență, până pe 30 mai.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente