Reprezentanții Inspectoratului general al Poliției de Frontieră s-au întrunit într-o ședință cu membrii Asociației Obștești a Grănicerilor din Republica Moldova unde au dezbătut proiectul de creare a unui monument dedicat generațiilor de grăniceri din toate timpurile care au stat strajă la hotarele țării.
La inițiativa membrilor Asociației Obștești a Grănicerilor din Republica Moldova se va realiza un proiect privind construirea monumentului dedicat „Tuturor Generațiilor de Grăniceri”, care urmează a fi instalat în orașul Bălți. Arhitectura urmează a fi amplasată în centrul unui scuar care se întinde pe o suprafată de 300 metri pătrați.
Monumentul, cu o înălțime de 15 metri, va reprezenta toate generațiile de grăniceri care au stat strajă la hotarele Republicii Moldova dintotdeauna. Acesta va conține o spadă în interiorul căreia va fi încrustată coloana infinitului înconjurată de patru scuturi imense care vor reda cele mai importante scene din istoria grănicerilor, dar și a prezentului.
Amplasarea monumentului are un context istoric și simbolic. Acesta va fi instalat pe locul unde a fost Detașamentul de Grăniceri Bălți nr. 24. Unul dintre cele mai mari din regiune unde au slujit un număr mare de grăniceri, în același timp au căzut pe câmpul de luptă, iar în prezent asociația înregistrează cei mai mulți membri, anume în orașul Bălți.