Universitatea #diez. Caroline Dascal ne face o excursie prin cele mai frumoase locuri ale orașului Innsbruck, Austria

resized

Caroline Dascal este studentă la Business și Management, Management Center Innsbruck (MCI) din orașul Innsbruck, Austria, care ne-a relatat despre locurile turistice pe care a reușit să le viziteze și care merită să fie descoperite de fiecare.

„Deși în contextul pandemiei călătoriile nu sunt permise, iar accesul în spațiile închise este total interzis, găsesc oportunități de a petrece timpul frumos și în spațiile deschise. Orașul Innsbruck nu este foarte mare, în schimb este unul special, foarte colorat și înconjurat de munți. Anume munții sunt principalul obiectiv turistic al acestui oraș, iar stațiunile de schi au fost accesibile tuturor iubitorilor chiar și în contextul pandemiei.

Stațiunile de schi

În Innsbruck există foarte multe stațiuni pentru schi și snow-board. Amatorii acestor sporturi de iarnă pot petrece timpul frumos în munți începând cu noiembrie-decembrie și până în aprilie-mai. Cele mai populare resorturi de schi pot fi urmărite pe această hartă.

Pentru iubitorii de drumeții, sunt amenajate trasee speciale. Astfel, te poți bucura de frumusețea munților pe parcursul întregului an.

Pe lângă timpul minunat pe care îl poți petrece în munți, viața de la poalele munților este și ea frumoasă și interesantă. Astfel, dacă ajungi în Innsbruck, principalele obiective turistice pe care fiecare trebuie să le vizitezi sunt cele ce urmează.

Podul Inn (Innbrücke)

Chiar dacă în Innsbruck există o mare varietate de poduri, acesta este unul dintre cele mai vechi. E construit în anii 1981-1982 și reprezintă una dintre principalele atracții turistice. Podul conectează orașul vechi cu cele mai importante străzi din oraș. Casele colorate de lângă pod oferă o doză de inspirație pentru mulți fotografi din zonă.

Orașul vechi

Orașul vechi este una dintre cele mai frumoase regiuni din Innsbruck. Străzile înguste, casele vechi și atmosfera antică oferă un farmec deosebit. Anume aici sunt localizate unele dintre cele mai populare locații turistice.

# Acoperișul Auriu sau Goldenes Dachl. Este o clădire construită în stil gotic târziu, din plăci de cupru aurite în foc la porunca împăratului german Maximilian I.

# Strada Maria Theresien, una dintre cele mai istorice și populare străzi din oraș, e denumită după împărăteasa Maria Terezia a Austriei, soția împăratului romano-german Franz Stephan. Este o stradă largă, ușor curbată și reprezintă centrul comercial și de afaceri al orașului, fiind una dintre cele mai aglomerate străzi din Innsbruck.

# Turnul orașului sau Stadtturm, mai este denumit și Rathausturm, adică turnul primăriei. A fost construit în perioada 1442-1450 lângă clădirea vechii primării și se află alături de Acoperișul Auriu. Turnul orașului este închis de un rând de case construite în stil gotic. Din clădirea vechii primării se ajunge la platforma de observație aflată la 31 de metri altitudine, înălțimea totală a turnului fiind de 51 de metri.

# Muzeul Swarovski sau Lumea de cristal a lui Swarovski. Swarovski Kristallwelten a fost deschis în anul 1995 cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea companiei. Se află în orașul Wattens, un oraș din districtul Innsbruck, aflat la aproximativ 18 kilometri de centrul Innsbruckului, adică la 15-20 de minute de mers cu mașina. Teritoriul Swarovski Kristallwelten include o grădină cu o suprafață destul de mare, conține un carusel, un lac, un labirint și un loc de relaxare, un muzeu, un restaurant, un loc de joacă nu doar pentru copii și un magazin. Muzeul este unul modern, diferit, conține mai multe camere, fiecare având un stil și o atmosferă aparte.

# Lacul Baggersee. Este cel de-al doilea lac după mărime din orașul Innsbruck, cu o arie de 2,8 hectare. În jurul acestui lac, oamenii de obicei își petrec timpul liber cu activități recreative. Vara aici, scăldatul este permis, iar temperatura apei ajunge și la +24 °C. În jurul lacului, pot fi văzute păsări rare precum lebede, cormorani sau chiar și ornitorinci.

Parcul Hofgarten

Este unul dintre cele mai populare parcuri care cu siguranță merită de vizitat. Fiind un spațiu protejat în apropierea Orașului vechi, parcul se întinde pe o arie de 10 hectare și include palatul Hofburg, Kongresshaus sau casa congreselor și Teatrul de Stat Tirolez.

În perioada sărbătorilor de iarnă, pe teritoriul întregului parc a fost organizată o expoziție de lumini Lumagica, care a oferit acestui parc un spirit de sărbători nemaipomenit.

Cu siguranță, Innsbruck și împrejurimile sale au mult mai multe locuri frumoase pe care abia aștept să le descopăr. Călătoriile și locurile noi îmi aduc emoții de nedescris. Sunt curioasă să cunosc fiecare colțișor al acestui oraș și să mă bucur de frumusețea acestuia.”

Autoare: Caroline Dascal

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Aliona Popov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente