„Curtea Constituțională a Moldovei a dizolvat grupul GBM. O glumă. Facebook l-a blocat”, a scris creatorul grupului Mihail Bagas. Unul dintre cele mai populare grupuri din Republica Moldova care avea sute de mii de membri, a fost șters de Facebook pentru că ar fi încălcat standardele comunității.
Grupul a fost creat în anul 2013 pe fonul protestelor șoferilor de maxi-taxi, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai populare, scrie sinteza.org.
Contactat de redacția Sinteza, administratorul și fondatorul acestui grup, Mihail Bagas, a declarat că motivul pentru care a fost dezactivat grupul este politica Facebook, care se schimbă atât de des, încât este imposibil să ții pasul cu schimbările lor.
„Ce s-a întâmplat astăzi cu «Город без Маршруток” (GBM)», s-ar putea întâmpla cu orice grup mai mult sau mai puțin popular. Este imposibil de urmărit activitatea grupului, pe zi fiind zeci de mii de comentarii și sute de postări, dar îndată ce este raportat conținutul, Facebook ne avertizează despre o posibilă dezactivare a grupului”, declară Mihai Bagas.
Întrebat dacă a contestat decizia și dacă vor încerca să restabilească grupul, administratorul ne-a comunicat că deja au trimis o solicitare administrației Facebook pentru a fi revizuită decizia. Totuși, nu crede în luarea unei decizii obiective.
„Viața a fost înainte și după Facebook și GBM. A fost un proiect social care a ajutat zeci de mii de oameni. Am fost întotdeauna gata să ajutăm și am fost întotdeauna în prima linie, indiferent de ce s-a întâmplat. Incendii, explozii, asistență pentru copii, vârstnici, persoane cu dizabilități. GBM nu a fost doar un grup Facebook, a fost o comunitate de oameni care au vrut să schimbe ceva. Și am schimbat orașul și țara. GBM nu a fost un proiect comercial, nu am câștigat bani pe el, ci, dimpotrivă, am cheltuit o mulțime de bani”, a spus activistul Mihail Bagas.
Totodată, acesta mai susține că pentru a fi sincer, după șapte ani de luptă, promovare, dar și anumite acuzații, a venit timpul să se relaxeze și să-și trăiască viața. GBM va continua să existe, doar că nu se știe în ce formă.
„GBM nu sunt eu, nu este Facebook. GBM este NOI TOȚI”, a adăugat Bagas.
Mihail a creat un nou grup cu aceeași denumire. Intrați aici pentru vă abona.