Șoferul care a încercat să introducă ilegal pe teritoriul țării peste 1,6 milioane de euro și-a primit sentința

200418_sc_sv_vlt

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie 2020 a încercat să introducă în țară, prin contrabandă, peste 1,6 milioane de euro, prin punctul vamal Leușeni.

Conform sentinței, inculpatul a fost condamnat la trei ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pedeapsă suspendată condiționat pentru un termen de probă de doi ani cu transmiterea în totalitate a mijloacelor bănești în bugetul de stat.

Procurorii PCCOCS vor ataca sentința întru susținerea poziției de aplicare a pedepsei de patru ani închisoarea, cu ispășire reală a pedepsei, dar și de încasare în favoarea statului a costului de peste 300 000 lei a autocamionului, așa cum prevede legea în cazul bunului care nu-i aparține inculpatului, dar a fost folosit la comiterea infracțiunii.

Vă amintim că, pe 19 aprilie 2020, angajații Serviciului Vamal au depistat pachete pline cu valută străină nedeclarată. Aceștia au depistat cutii și pungi ticsite cu euro la Vama Leușeni.

În scurt timp, un om de afaceri din Moldova a spus că 1,5 milioane de euro depistați la vama Leușeni sunt ai lui, dar până la urmă acesta nu a putut demonstra proveniența acestora și procurorii l-au eliminat din anchetă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente