Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cere ca țara sa să fie primită în NATO și UE, în fața amenințării ruse și îi îndeamnă pe europeni să treacă de la vorbe la acțiuni, notează AFP, preluată de AGERPRES. Zelenski se întâlnește vineri cu președintele francez Emmanuel Macron și va avea o videoconferință cu Angela Merkel.
„Nu putem sta la nesfârșit în sala de așteptare a UE și NATO”, a declarat liderul ucrainean într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, publicat joi seară pe site-ul jurnalului.
„A sosit timpul să mărim viteza, să fim invitați să aderăm la UE și NATO”, a adăugat el, denunțând o „agresiune violentă” a Rusiei împotriva țării sale.
Volodîmîr Zelenski a lansat un apel mai ales omologului său francez, care se prezintă ca un campion al Uniunii Europene.
„Dacă UE și Emmanuel Macron ne consideră cu adevărat un membru al familiei europene, trebuie să acționeze în consecință. Este timpul să nu mai vorbim și să luăm decizii”, a subliniat el.
De mai multe săptămâni, ciocnirile s-au înmulțit între Kiev și separatiștii proruși din Donbas (estul Ucrainei), în timp ce zeci de mii de soldați ruși au fost desfășurați în apropiere.
Ucraina se teme că Moscova încearcă să o forțeze să comită o eroare, încercând să justifice astfel o operațiune armată. La rândul său, Kremlinul susține că „nu amenință pe nimeni” și denunță în schimb provocările ucrainene și activitățile „amenințătoare” ale NATO.