Echipa BSD Academy își propune creșterea randamentului dezvoltării cunoștințelor în sectorul TIC în regiunile Bălți, Cahul și Chișinău. Creșterea IQ-ului profesional și al abilităților din regiuni este o necesitate actuală stringentă, des invocată de tineri și persoanele din teritoriu.
Programul este dedicat tinerilor din toate structurile de învățământ în special din instituțiile de învățământ superior, lucrătorilor care sunt direcți implicați în activitățile care utilizează calculatorul și internetul, specialiștilor din domeniul IT și non-IT care nu sunt la curent, sau pur și simplu doresc să-și îmbunătățească baza de cunoștințe în acest domeniu. Persoanelor care sunt interesate de dezvoltarea continua și doresc să crească la un alt nivel profesional.
Knowledge Radar Program este un program educațional din Republica Moldova conceput și livrat de o echipă de experți, cu o experiență de mai bine de 20 de ani în domeniu. Programul va dura cinci luni, din 26 aprilie 2021 și va cuprinde următoarele etape:
# programul 1 – Securitatea IT pentru toți, destinate utilizatorilor de calculatoare individuale.
# programul 2 – Securitatea întreprinderii destinată TOP managementului ÎMM și persoanelor responsabile.
# programul 3 – Introducerea și utilizarea avansată a platformei web RISE (rise.com), de creare a trainingurilor online.
# programul 4 – Curs de inițiere în antreprenoriat și ToT (Training of Trainers).
Fiecare program de training va dura trei săptămâni a câte două module de a câte două ore per săptămână, inclusiv cu mentorare săptămânală. Înscrierea se face aici.
După livrarea celor patru programe de training participanții vor fi implicați într-un eveniment de tip hackathon unde vor avea ca scop proiectarea și crearea unui curs complex în domeniul IT, și digitizarea acestuia cu ajutorul platformei RISE.
Echipele selecționate vor beneficia de suport financiar, mentorat și training continuu pentru crearea, gestionarea și dezvoltarea continuă în teritoriu a centrului educațional.
Obiectivul final al proiectului este crearea a două centre educaționale în Cahul și Bălți care vor fi gestionate de echipa care va parcurge cele patru programe de curs. Centrele educaționale vor avea ca obiectiv crearea și digitalizarea cursurilor prin platforma RISE pentru persoanele țintă din regiune.
Echipa BSD este formată din experți certificați la nivel internațional, cu o vastă experiență în IT și securitatea informațiilor, precum și consultanță și livrarea programelor de instruire.
„Knowledge Radar Program” este realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suediei în cadrul Proiectului „Tekwill Ambassadors 2021”.
Pentru mai multe detalii accesați pagina de Facebook a organizatorilor sau sunați la numărul de telefon 0 671 37066 sau [email protected]