Produsele Viorica, în finala prestigiosului concurs Pure Beauty Global Awards

PURE BEAUTY AWARDS 1200х630

Brandul Viorica – temelia celei mai mari companii de produse cosmetice și parfumerie din Republica Moldova – a fost remarcat în cadrul prestigiosului concurs internațional de la Londra Pure Beauty Global Awards, care s-a desfășurat în luna februarie și a reunit companii notorii din industria mondială a frumuseții.

Spuma Purificatoare pentru ten sensibil și Crema de corp Rejuvenantă din gama Viorica Vie au ajuns în finala competiției, la categoriile Natural&Organic și, respectiv, „Îngrijire corporală”. Seria Viorica Vie este o inovație în portofoliul companiei, fiind creată pe baza extractului din semințe de struguri moldovenești ViephenolTM – invenția Laboratorului Viorica. 

Vlad Chirtoca, șef departament Marketing, compania Viorica Cosmetic: „Faptul că juriul acestui concurs important pentru industria mondială a frumuseții a catalogat produsele Viorica Vie drept unele dintre cele mai bune din lume ne confirmă o dată în plus că rețetele exclusive pe bază de ingrediente vegetale, dezvoltate de compania noastră de-a lungul deceniilor, investițiile recente într-un sistem de cultivare a materiei prime organice, dar și procesul de rebranding, încheiat cu succes acum câțiva ani, au propulsat Viorica către un nou nivel. Astăzi, Viorica este un brand care are un cuvânt de spus pe piața mondială a produselor fitocosmetice”.

Câștigătorii concursului vor fi anunțați în luna mai. Pentru titlul „Cel mai bun produs nou natural”, Spuma Purificatoare Viorica Vie concurează alături de alte 20 de branduri finaliste, selectate de o comisie de experți internaționali din domeniul frumuseții. 15 produse luptă alături de Crema de corp Rejuvenantă Viorica Vie pentru titlul „Cel mai bun produs nou pentru îngrijire corporală”.

Despre Pure Beauty Global Awards

Prima ediție a concursului anual Pure Beauty Global Awards a avut loc în 2013 la Londra. Cinci ani mai târziu, competiția a devenit internațională. La ediția din 2021, concurează 800 de produse de îngrijire a pielii și a părului, cosmetice, de parfumerie etc. din 42 de țări. Concursul este organizat de revista britanică Pure Beauty – una dintre cele mai importante surse de informare pentru actorii din industria beauty, cu un auditoriu de 32 000 de cititori.

Despre brandul Viorica

Misiunea Viorica este de a demonstra că dezvoltarea unor produse cosmetice naturale, de o eficiență maximă și accesibile este posibilă.

Brandul Viorica aparține companiei Viorica Cosmetic, fondată în 1989. Astăzi, cel mai important jucător pe piața de produse cosmetice și parfumerie din Republica Moldova deține 28 de magazine, inclusiv două în România, și oferă un loc de muncă pentru circa 200 de angajați. Materia primă organică, certificată de Uniunea Europeană, este cultivată pe propria plantație ecologică VioPark.

www.viorica.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente