Veste bună pentru părinții și elevii din Chișinău. Comisia pentru Situații Excepționale din Chișinău a hotărât ca elevii claselor I-IV-a, a V-a, a IX-a și a XII-a se întorc la școală, cu prezența fizică începând de luni, 19 aprilie.
„Circa 40 % dintre cadrele pedagogice din Chișinău au fost vaccinate cu prima doză de vaccin. Elevii din școlile de artă revin la activitățile individuale și la cele de grup. De asemenea, în școlile cu profil sportiv va fi permise antrenamentele pentru toate loturile de sportivi care au planificat competiții”, a declarat Ion Ceban.
Vă amintim că, ieri, Asociația Obștească „Părinții Solidari” a cerut revizuirea modului de predare pe timp de pandemie. În sens mai larg, aceștia au spus că sunt împotriva învățării la distanță (online), lucru ce cauzează dereglări psiho-emoționale în rândul elevilor și au cerut revenirea la școală a elevilor.