„Aruncă un vis în univers și uită de el, iar acesta neapărat te va găsi la momentul potrivit”, cam această frază ar putea descrie perfect aventura Elenei Tomuz în redescoperirea pasiunii ei depozitate undeva în trecut, acolo unde habar nu avea ce are sa-i pregătească viitorul deloc îndepărtat. Deși a activat într-un domeniu deloc tangențial cu activitatea pe care o are în prezent, protagonista noastră ne-a spus că nu se vede în alt loc decât în acela unde este acum. Soo cookie sau povestea despre cum e să livrezi „fericire” depozitată în produse de patiserie ale Elenei, cea care a creat nu doar o afacere în domeniul acestei industrii alimentare, ci o legătură armonioasă dintre gust, amintiri și serotonina pe care o primești atunci când te delectezi cu ceva dulce.
Când am rugat-o să ne povestească inițial ceva despre ea, Elena Tomuz ne-a spus zâmbind că a fost și este o fată simplă și, totodată, un om fericit care niciodată nu s-ar fi gândit în ce punct o poate aduce universul.
„Am o fotografie de la 18 ani, de atunci când încă eram în liceu, iar lângă mine era un tort cu două nivele făcut de mine și păstrez această fotografie, este foarte reprezentativă pentru mine, deoarece atunci nu m-aș fi gândit niciodată că o să ajung cândva să fiu eu cea care pregătește torturi”, ne-a relatat protagonista noastră.
După acel tort pregătit la 18 ani, au urmat multe încercări de conexiune cu sine, mai întâi o facultate de economie, apoi un job de câțiva ani în domeniul contabilității, încă vreo doi ani de activitate în cadrul unor ONG-uri, după care retragerea pentru maternitate și o frază „Soo cookie!”, care a devenit un început de poveste.
„Mereu am avut o chimie aparte cu bucătăria”
„Mereu am avut o chimie aparte cu bucătăria. Când eram, cred, în clasa a șaptea, mama m-a învățat să fac torturi, iar de sărbători, îmi amintesc cum ne adunam cu rudele apropiate și fiecare aducea câte un desert, așa încât aveai impresia că era o adevărată «luptă în bucate». Dar toate astea s-au depozitat cumva în timp, pentru că, fiind deja mare, alegându-mi o profesie, făceam alte lucruri deloc legate de patiserie, până într-un moment când, după ce am rămas însărcinată, prietenii mei care aveau o agenție de turism m-au rugat să le pregătesc ceva dulce pentru recepția de Crăciun, care neapărat să miroasă a scorțișoară. Așa și a pornit totul, cineva a gustat, i-a plăcut zicând: «Soo cookie!», povestește entuziasmată Elena.
A urmat o comandă de tort pentru un prieten, apoi pentru altul, după, o recomandare și, în cele din urmă, o comandă propriu-zisă.
„Îmi amintesc că era un tort de casă, cu vișină, cu cremă de smântână. Era o masă albă cu fructe aruncate peste ea, o diferență cosmică în comparație cu ceea ce se face acum”, râde patisera.
„Despre suflet și pentru suflet”
Pe lângă câteva masterclass-uri pe care le-a urmat ulterior, Elena a fost propria sa învățătoare, extrem de multe lucruri au fost învățate în timp prin experiență, prin eșecuri, prin combinații, prin proporții, prin experimente și desigur, prin multă pasiune, spunându-ne că tot ce face acum este nu doar despre dulciuri, ci și despre o latură umană, despre emoții, pentru că torturile ei sunt despre suflet și pentru suflet.
„A fost un fel de revenire la alma mater”
După câțiva ani de aranjament bilateral dintre Elena și torturi pregătite acasă, acolo unde bucătăria devenise micul laborator de creare a „fericirii”, a urmat o etapă importantă, cea care i-a oferit protagonistei noastre și mai multă încredere în ceea ce face, pentru că a urmat deschiderea oficială atât din perspectivă birocratică, cât și din cea profesională a ușilor unui mic laborator de patiserie aflat chiar în incinta unei anexe a universității ASEM.
„Am absolvit ASEM-ul, acolo unde acum și activăm, doar că sub altă formă; a fost un fel de revenire la alma mater”, se amuză povestind Elena.
„Momentul în care am emis primul cec a fost uimitor pentru mine”
Și când am întrebat-o fără de ce nu poți începe o afacere în Moldova, Elena ne-a răspuns ferm că: „Fără produs!”, deoarece acesta trebuie să fie foarte bun, să simți momentul că ești gata să-l distribui oamenilor și că ești pregătit(ă) să o trăiești nu doar ca pe o pasiune, ci și ca pe o mică întreprindere artizanală.
„Am mers cu pași mici spre ceea ce suntem acum, iar momentul în care am emis primul cec a fost uimitor pentru mine”, subliniază patisera.
Dar totodată, să nu uităm și de resurse financiare care de altfel sunt vitale atunci când decizi să lansezi o afacere. În acest sens, Elena ne-a relatat că, inițial, au investit surse proprii pentru utilaje și spațiul pe care-l închiriază acum, iar între timp, văzuse proiectul „Femei în afaceri” susținut de ODIMM. Astfel, văzând în asta o oportunitate, a decis să aplice pentru un grant. Surpriza cea mai mare și neașteptată a fost atunci când Elena a fost telefonată chiar în ajun de Anul Nou, spunându-i-se că au câștigat proiectul și că vor avea parte de susținere financiară.
Tot aici, trebuie să subliniem că, deși concurența pe piață este destul de mare, Elena spune că deserturile pregătite de Soo cookie se caracterizează prin autenticitatea gustului și neapărat prin cantitatea redusă de zahăr, așa încât să se simtă bine paleta de arome și de ingrediente care stau la bază.
„Copilul meu și soțul sunt revizorii numărul unu, iar opinia lor este foarte importantă, pentru că știu că niciodată n-o să mă mintă atunci când un desert necesită o perfecționare, iar atunci când aud fraza gen: «Hmmm, acest desert nu este foarte bun», nu mă supăr, ba din contra, muncesc pentru a-l aduce la punctul perfect al gustului”, spune patisera.
Elena ne-a mai spus că trăiește cu convingerea că, cu cât mai simplu ești în viață, cu atât mai mulți oameni aduni în jurul tău, așa își explică felul prin care oamenii vin după deserturile Soo cookie, iar orice desert este în ajun discutat minuțios cu clientul, așa încât patisera să se convingă că-i poate satisface în totalitate cererea în raport cu preferințele acestuia, scopul fiind eliminarea din start a divergențelor în cazul în care clienții sunt intoleranți la anumite produse sau au alergii, spunându-ne totodată că în asta constă și farmecul lucrului pe care-l face, deoarece așa reușește să aducă sărbătoare în casele oamenilor.
„Curier al fericirii”
„Asociez torturile cu fericire, prietenie, lumânări, copii care râd, emoții în general. Îmi amintesc de un caz când prietena mea venea spre atelierul nostru, iar la trecerea pentru pietoni văzuse o doamnă care ținea în mâini o cutie cu tort și zâmbea larg. M-am simțit un curier al fericirii”, ne-a mărturisit Elena.
Tot aici, dânsa ne-a istorisit că, în timp, s-a creat o legătură strânsă cu majoritatea clienților săi, așa încât, încet se creează o mică poveste de conexiuni între oameni.
„Am clienți care sunt aproape de mine chiar de la început, așa încât torturile mele le-au fost alături la cele mai importante evenimente: începând cu aniversarea de un anișor și continuând cu cea de șapte ani. Cu unii dintre ei am devenit prieteni apropiați, astfel încât deja s-a creat o mică istorie”, povestește protagonista.
Elena ne-a mai mărturisit că cea mai mare satisfacție o primește atunci când clienții vin la ea prin recomandări, și nu doar atunci când fac cunoștință cu deserturile ei pe rețelele sociale.
„Dar ce patiser fără mici secrete?”, v-ați întreba voi. De altfel, și întreaga misiune a patiseriei se bazează pe un ingredient principal, și anume pe nostalgie – sentimentul inexplicabil de dor și amintiri din copilărie.
„Noi suntem emoții și cred că suntem aproape în totalitate alcătuiți din amintiri, de aia torturile noastre sunt anume despre asta”, subliniază Elena.
Fiind menționate cele de mai sus, ținem să vă spunem că în micul laborator Soo cookie sau în localul Pasio și Embargo Wine puteți face rost de cele mai adorate deserturi din copilărie cum ar fi:
# cornulețe cu lapte condensat;
# lapte de pasăre;
# tort de casă cu vișină;
# honey cake;
# Cușma lui Guguță;
# Kiev;
# Pavlova și multe, multe alte prăjituri și cheesecake-uri.
„Eu nu vreau să am un caiet cu visuri nerealizate”
Dar nu puteam încheia discuția noastră fără a o întreba pe Elena ce și-ar spune sieși de acum 10 ani.
„Lena, nu te teme! Nu e cazul să te temi să nu faci ceva, e super fain să încerci și să vezi cel puțin că tu ai vrut să faci un mic pas, chiar dacă ai eșuat. Tatăl meu toată viața lui a avut un caiet în care își scria, în care desena visurile. Am găsit aceste schițe după ce el a murit, mi-era atât de trist când mă uitam în caietul acela, încât mi-am dat seama că voi face o mare prostie dacă nu voi învăța din lecția lui. Eu nu vreau să am un caiet cu visuri nerealizate”, ne-a spus zâmbind Elena.
„Un loc luminos, cu ferestre mari și fără Wi-Fi”
Iar ce-și imaginează sau unde se vede în cinci sau 10 ani atunci când închide ochii, protagonista noastră ne-a mărturisit că se vede alături de familie, deservind clienții ei într-un loc luminos, cu ferestre mari și fără Wi-Fi.
Pentru a vă teleporta în copilărie sau în bucătăria oamenilor dragi din trecut prin prisma gustului, puteți face comandă de deserturile Elenei pe pagina de Facebook sau de Instagram. O altă opțiune ar fi să mergeți să vă delectați cu ele în localurile menționate mai sus: Pasio sau Embargo Wine.
