Asociația Obștească „Părinții Solidari” cer revizuirea modului de predare pe timp de pandemie. În sens mai larg, aceștia sunt împotriva învățării la distanță (online), lucru ce cauzează dereglări psiho-emoționale în rândul elevilor.
„Autoritățile nu luptă cu pandemia, luptă împotriva copiilor și împotriva educației. Și anul trecut elevii au învățat la distanță, însă, atunci era cu totul altă situație. Era închis totul. În prezent, aproape totul funcționează, doar școlile rămân închise. Reieșind din ultimele restricții vedem că acestea au fost aplicate cel mai dur în raport cu sistemul educațional. La noi în țară, chiar dacă avem declarată stare de urgență, nu avem caz de urgență. Avem localuri, magazine și piețe deschise, transport arhiplin. Părintele cu copilul poate merge la magazin, la sala de sport sau oriunde în altă parte, dar la școală – loc vital pentru dezvoltare intelectuală a copiilor – nu au acces”, spune directoarea executivă a AO „Părinții Solidari”, Ala Revenco.
Despre efectele negative asupra dezvoltării copiilor pe timp de educație online a vorbit psihologa Cezara Dilevschi. „Copiii au nevoie de copiii pentru ca să se dezvolte. În perioada școlarității, se dezvoltă niște abilități socio-emoționale importante care pune amprenta pe termen lung. Copiii învață printre copii cum să-și gestioneze emoțiile, cum să coopereze, cum să-și gestioneze conflictele. Atunci când îi lipsim de aceste lucruri apar consecințe și riscăm să avem o «generație COVID». Impactul pe care-l văd deja, pot să zic că s-au triplat cererile mamelor cu copii și copiii manifestă diferite stări: oboseala fizică, oboseala ochilor este mult mai răspândită în învățământul online. Sunt multe adresări cu stări de tristețe, lipsă de motivație, probleme de somn, irascibilitate la copii mici. La adolescenți este lipsa activității și a socializării ce îi duce într-o zonă de episod depresiv”, a explicat psihologa.
În rezultat, „Părinții Solidari” vin cu soluții pentru revenirea elevilor în sălile de clasă.
# diminuarea numărului de cazuri pe categoria de vârstă 60+
# revenirea la învățământ în clase pentru elevii din clase primare
# testarea profesorilor la anticorpi.