Muzeul Național de Artă al Moldovei anunță despre deschiderea expoziției de artă contemporană a Simpozionului de la Lepșa „10+1”. Aceasta va avea loc pe 13 aprilie, începând cu ora 14.00.. Curatorii expoziției sunt Liviu Nedelcu și Tudor Zbârnea.
Administrația muzeului roagă respectuos pe cei prezenți să se conformeze regulilor de protecție pe timp de pandemia cu COVID-19. Purtarea corectă a măștii este obligatorie, folosirea dezinfectantului de mâini oferit de muzeu și păstrarea distanței de minim doi metri.
În cadrul expoziției vor fi expuse 12 lucrări ai artiștilor Liviu Nedelcu, Mihai Chiuaru, Rodica Gherghinoiu, Marcel Lupșe, Andrei Negură, Mihai Perca, Dumitru Ștefan, Vasile Tolan, Gheorghe Zărnescu,Elena Karacențeva și Vasile Rață.
Pentru Rodica Gherghinoiu, câmpul compoziției, în care la început nu se afla nici o prezență, se umple treptat de pensulații, de intervenții care nu au încă altă determinare decât simpla decizie a acceptării nuanțelor de alb și de negru. Intervențiile sunt marcate de o pastă din ce în ce mai consistentă, care, în timpul pictării, dobândește valori pregnante, capabile să poarte în sine încărcături expresive. O suprafață inițial lipsită de evenimente plastice întâlnim și în lucrarea lui Mihai Perca. Este semnul căutării dimensiunilor originale al expresiilor, în care apar primele indicii de organizare. Câteva linii, dintre care unele formează un triunghi, anunță procese conceptuale, alături de construcții literale subordonate acelorași procese. Folosind câteva culori, rezolvate în tente plate, Dumitru Ștefan consideră roșul ca purtător al celui mai intens sentiment din momentul în care realizează tabloul. În jurul acestui roșu, care domină cu discreție desfășurarea lucrării, fără să-i rupă unitatea, se organizează, firesc, într-o liniște totală, diferite nuanțe de albastru, galben, alb și negru, urmând rigorile compoziționale.
O sumă de forme geometrice, peste care se suprapun elemente gestuale, alcătuiesc „Scrisoarea de la Tescani” a lui Vasile Tolan. Amintirea Tescanilor în ordinea Simpozionului de la Lepșa evocă un similar excurs care are atributele generale ale drumului spre natură, dar care, în plus, în România anilor ’70 și ’80 din secolul trecut, a însemnat îndepărtarea decisivă de principiile esteticii dirijate, și descoperirea, prin intermediul apropierii de natură, a adevăratului sens al creației. Utilizarea resurselor plastice, în opera lui Liviu Nedelcu, depinde de programul pe care îl urmărește de fiecare dată, artistul putând să creeze mari ansambluri figurative, sau, ca în cazul lucrărilor din actuala expoziție, să recurgă la o maximă libertate în explorarea posibilităților de exprimare, până la limita traseelor dictate de expansiunea culorilor. În deplină legătură cu starea sa interioară, cu energiile profunde, impulsurile materializate în tablouri evoluează spre poezia negrului sau cheamă cele mai variate câmpuri cromatice. Manifestând o deschidere spre expresii autonome, petele de culoare sunt, de regulă, așezate în compoziții atent controlate.
Elena Karacențeva dovedește, în apropierea sa de peisaj, o remarcabilă sensibilitate și un atașament ieșit din comun. Privind lumea înconjurătoare cu un sentiment apropiat perceperii religioase, artista procedează la reconstrucția lumii vizibilului cu atingeri foarte fine ale materiei colorate. În aceste „reflecții”, cum îi place să denumească una dintre lucrările sale, se păstrează configurația realității de care se arată interesată. În avalanșa culorilor ce-și cer imperios dreptul la evidență, la exprimare, evoluând spre o formulă abstractă, Andrei Negură simte nevoia unor clipe de stabilitate, a unui control spiritual, la care nu ezită să facă apel. Astfel, în masa abundentă a accidentelor cromatice, introduce, chiar dacă nu foarte marcat, nu foarte pregnant, câteva linii, câteva repere raționale ce permit o lectură nouă a imaginii.
În timp ce în fundal sunt dezvoltate elemente abstracte, rămase în urma unui impact cu valorile naturale trăit la vreun simpozion de tipul celui de la Lepșa, prim-planul tabloului lui Vasile Rață este rezervat unei clare structuri figurative. Abordând cu umor situația, artistul ne prezintă interiorul unei băi unde se află o sirenă. Atmosfera fantastică înlesnește evadarea din realitate și reluarea din punctul zero a formării limbajului plastic. Jonglând cu valorile geometrice pe care le conțin cercul, pătratul și crucea concentrice, Marcel Lupșe face să funcționeze, în plan virtual, o instalație cu certe atribute constructive. Urmărind multiplele simetrii existente în această ”ființă”, ni se revelează opțiunea artistului pentru geometrie, pentru o relație între artă și severitatea matematicii. Ascultând de rigorile pe care și le asumă cu dezinvoltură, el dovedește că, în aceste condiții, se afirmă nestingherită propensiunea spre libertate a spiritului artistic.
Amploarea deosebită a reprezentării din agape și ofrande a fost cenzurată, și, acum, în pânza lui Mihai Chiuaru a rămas un singur element, un măr, care dobândește astfel sporite virtuți decorative și simbolice. Eficiența acestui motiv crește și datorită coloritului, care se prezintă mai pur, cu unele transparențe care conduc spre obținerea unei dimensiuni metafizice. Cu ingeniozitatea de totdeauna, Gheorghe Zărnescu redă viață unui trunchi oarecare, amenințat de dispariție. Sculptorul anulează masa informă a trunchiului, aplicând o culoare ce-i schimbă identitatea și, mai mult decât atât, el operează tăieturi semnificative, deschideri care lărgesc aria volumetrică, și care, în alte cazuri, pot lua forma unei cruci.
