Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” implementează în perioada decembrie 2020 – iunie 2023 proiectul transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre. Acesta este implementat în parteneriat cu Consiliul raional Cahul (Moldova), Primăria Reni (Ucraina) și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați (România).
Obiectivele proiectului au fost prezentate la conferința de lansare și țin de dezvoltarea și promovarea turismului transfrontalier verde pentru obținerea de beneficii socio-economice reciproce de către comunitățile din bazinul Mării Negre pe sectorul dunărean Galați-Cahul-Reni.
„Ne-am propus scopuri și obiective realiste. Sperăm foarte mult că în procesul de implementare a proiectului viziunile stabilite vor fi realizate și desfășurate cu succes. Ne dorim ca în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre să avem activități economice ale operatorilor de turism și mulți turiști”, a declarat în cadrul conferinței Liubomir Chiriac, managerul proiectului, directorul executiv al IDIS „Viitorul”.
Potrivit experților, proiectul va contribui la îmbunătățirea politicilor transfrontaliere, stabilirea unui mediu de afaceri atractiv pentru turism și la realizarea, la nivel transfrontalier, a unei platforme de dialog eficiente între instituții. Totodată, va fi creat un ghid privind turismul transfrontalier, accentul fiind pus pe turismul ecologic. De asemenea, va fi elaborată o hartă cu trei rute turistice transfrontaliere, o broșură informativă pentru turiști, dar și un program comun pentru dezvoltarea turismului transfrontalier în raionul Cahul, raionul Reni și județul Galați.
Proiectul este parte a Programului Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020” și este cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și de către țările participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.