„Emoționant este fiecare deces care mi se raportează dimineață” – mesajul Șefei departamentului COVID-19, SCM „Sf. Treime”

cover

Tatiana Harghel – Șefa departamentului COVID-19 din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” a transmis un mesaj către toți locuitorii Capitalei, în contextul crizei epidemiologice și a situației alarmante din ultima perioadă.

Șefa departamentului COVID-19 menționează că spitalul „Sfânta Treime” și-a început activitatea în COVID-19 la 1 aprilie, anul 2020 la Centrul COVID-19 Moldexpo. De asemenea, de la începutul pandemiei, o parte din personalul medical a fost detașat și și-a început activitatea în lupta cu virusul COVID-19, acolo. 

„Din 1 august 2020, o bună parte din spital a fost reprofilată în tratamentul pacienților cu COVID-19. Inițial au fost 170-190 de paturi, după care, la ziua de astăzi am ajuns la 300 de paturi. Totodată, mai avem și 24 de paturi la terapie intensivă.

Dacă e să facem deosebirea de până la pandemie și după pandemie, e cu mult mai complicat chiar comparativ cu a doua jumătate a anului 2020. Pentru că pacienții au devenit mai gravi, boala a luat cu totul altă clinică, nu mai răspunde la tratamentul pe care îl aplicam și părea efectiv în a doua jumătate a anului.”, explica Tatiana Harghel.

Totodată, Șefa departamentului COVID-19 afirmă și despre faptul că locurile în spital sunt limitate, deoarece s-a ajuns în situația în care nici medicii de la Spitalul de Urgență, nici medicii de familie nu știu care pacient ar fi prioritar să fie internat în staționar.

„Emoționant este fiecare deces care mi se raportează dimineață. Când mamele, fiind într-o vârstă mai înaintată, vin ca să-și ia certificatele de deces al copiilor.

Când soțul sau soția stau într-o secție și celălalt decedează în reanimare; faptul de a ne apropia și a-i anunța situația, e destul de complicat. Este emoționant atunci când decedează colegi de-ai noștri”, zice Tatiana Harghel.

Din numele întregii echipe a Spitalului „Sfânta Treime”, Tatiana Harghel a transmis și un mesaj de responsabilizare către locuitorii municipiului Chișinău: „Pentru a ne proteja de virusul COVID-19 și pentru a salva vieți, vă îndemnăm să purtați măști, în primul rând; să evitați spațiile închise și aglomerate, să respectați regulile de igienă personală. Doar împreună, ajutându-ne unul pe altul, putem salva vieți!”

Această situație de criză medicală, socială și economică în Chișinău este explicată prin specificul municipiului, unde, în primul rând este concentrată practic toată activitatea economică a țării și, în al doilea rând, prin faptul că municipiul Chișinău este cea mai mare unitate teritorială din Republica Moldova, ca număr de locuitori și ca densitate. 

Acest material este elaborat în cadrul campaniei „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți, implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente